x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cercetătorii germani au descoperit tratamentul pentru părul alb. Firele îşi pot recăpăta culoarea

Cercetătorii germani au descoperit tratamentul pentru părul alb. Firele îşi pot recăpăta culoarea

09 Mai 2013   •   06:55
Cercetătorii germani au descoperit tratamentul pentru părul alb. Firele îşi pot recăpăta culoarea
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

Cercetătorii germani de la Universitatea "E.M. Arndt", din Greifswald, Germania, spun că au descoperit metoda de a reda firelor de păr culoarea iniţială în timp ce experimentau un produs denumit PC-KUS pentru tratarea bolnavilor de vitiligo.

PC-KUS poate fi aplicat pe păr sub formă de cremă, urmând apoi un tratament cu raze ultraviolete. Părul devine alb atunci când peroxidul de hidrogen se acumulează în foliculul de păr, inhibând producerea de melanină (substanţa care dă culoarea părului şi a pielii). Produsul PC-KUS înlătură peroxidul de hidrogen din foliculi, părul recăpătându-şi culoarea, au descoperit cercetătorii.

Efectul a fost descoperit în timp ce medicii încercau produsul PC-KUS pentru tratarea bolnavilor de vitiligo, o afecţiune care duce la depigmentarea pielii, producând pete albe (Michael Jackson a susţinut că suferea de această boală).

Cercetătorii au tratat 2.411 pacienţi cu acest produs, constatând că atât culoarea pielii, cât şi a genelor a revenit la normal.

"Fără îndoială că pierderea culorii iniţiale a pielii sau a părului pot afecta în mod fundamental indivizii", a declarat doctorul Karin Schallreuter, şefa grupului de cercetători.

"Îmbunătăţirea calităţii vieţii după recăpătarea totală sau chiar şi parţială a pigmetnului este evidentă", a adăugat aceasta.

Cercetătorii nu au anunţat încă modul sau data în care produsul va fi vândut pe piaţă. 

Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×
Subiecte în articol: par alb incaruntire vitiligo