x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Patru astronauţi au primit Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale pentru ''curaj şi devotament''

Patru astronauţi au primit Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale pentru ''curaj şi devotament''

29 Oct 2017   •   19:00
Patru astronauţi au primit Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale pentru ''curaj şi devotament''

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a acordat în premieră, vineri, Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale unor proeminenţi practicieni din acest domeniu, conform site-ului UNESCO. Ceremonia a avut loc vineri seară, la sediul organizaţiei din Paris.


Arnaldo Tamayo Mendez (Cuba), Koichi Wakata (Japonia), Liwei Yang (Republica Populară Chineză) şi Valentina Tereshkova (Federaţia Rusă) sunt cei patru laureaţi ai primei ediţii a acestor premii, Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale fiind acordată de directorul general al organizaţiei, Irina Bokova.

Tamayo Mendez a participat la misiunea Soyuz 38. El a fost prima persoană de origine africană şi totodată primul cubanez ajuns în spaţiu.

Koichi Wakata a fost primul japonez numit comandat al Staţiei Spaţiale Internaţionale, poziţie pe care a ocupat-o în urma experienţei impresionante de aproape 20 de ani.

Liwei Yang a fost primul astronaut din China trimis în spaţiu, la bordul Shenzhou 5.

Valentina Tereshkova a fost prima femeie care a ajuns în spaţiu. Ea este în prezent membră în Duma de Stat din Federaţia Rusă.

Irina Bokova a adresat laureaţilor un mesaj de mulţumire ''pentru curaj şi devotament'' şi a încheiat ''cu un apel, acela de vă continua călătoria ştiinţifică şi de a reveni la UNESCO pe cât de des este posibil pentru a ajunge la tinerele generaţii şi pentru a transmite mai departe mesajul UNESCO de a clădi pacea în minţile bărbaţilor şi femeilor'', a adăugat Bokova.

În cadrul ceremoniei, Valentina Tereshkova a declarat că în ciuda ''vremurilor agitate'' toate statele membre UNESCO ''pot face destul de multe lucruri pentru o mai bună înţelegere între oameni''. ''Trebuie să trecem peste neîncredere şi lipsa de înţelegere. Aceasta este misiunea nobilă a UNESCO'', a adăugat prima femeie care a ajuns în spaţiu.

La rândul său, Tamayo Mendez a subliniat importanţa colaborării ştiinţifice care a permis ţărilor precum mica sa insulă din Caraibe ''să participe la programe spaţiale, un exemplu de cooperare care a depăşit cu mult graniţele ajungând în spaţiu''. El a dedicat medalia primită femeilor şi bărbaţilor care au avut privilegiul de a explora spaţiul, dar şi celor care, de pe pământ, au muncit zi şi noapte pentru ca astfel de misiuni să devină realitate, se mai arată pe site-ul UNESCO.

Liwei Yang şi Koichi Wakata nu au putut lua parte la ceremonie.

Medalia UNESCO pentru Ştiinţe Spaţiale a fost stabilită la 29 iunie 2017 în urma unei înţelegeri cu Societatea Internaţională pentru Cercetare a Spaţiului Asgardia.AGERPRES

×