x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Pe aripile cocorilor

Pe aripile cocorilor

de Atena Groza    |    27 Sep 2008   •   00:00

Vă prezentăm un proiect de cooperare francezo-spaniol în domeniul turismului ornitologic.

Vă prezentăm un proiect de cooperare francezo-spaniol în domeniul turismului ornitologic.


Într-o Europă unită de aceleaşi idealuri, proiectele de cooperare transnaţională nu mai reprezintă în momentul de faţă o noutate, ci încep chiar să devină rutină. Nu totul a fost simplu de la început. Un exemplu însă de succes al unui astfel de proiect este cel al reţelei de turism ornitologic realizată în mai multe regiuni din Spania şi Franţa.

 
ÎNCEPUTUL. Totul a pornit de la dorinţa autorităţilor din Aragon de a valorifica într-un mod durabil resursele naturale ale regiunii. Astfel, Lacul Gallocanta şi ruta de migraţie a cocorilor au fost considerate obiective potrivite pentru un proiect de dezvoltare socio-economică.

S-a pornit pe două direcţii. În primul rând s-a făcut o documentare foarte temeinică privind cocorii: starea populaţiei la nivel local, naţional şi global, ruta de migraţie, ecologia lor şi factorii care pot afecta supravieţuirea pe termen lung a speciei. Au fost contactaţi specialişti locali şi cei de la Societatea Ornitologică din Spania. În acelaşi timp, a fost făcut un sondaj în rândurile turiştilor şi vizitatorilor lacului. Cu rezultatele obţinute, Grupul de Acţiune Locală (GAL) din Aragon a trecut la pasul următor – contactarea altor regiuni rurale situate pe ruta de migraţie a cocorilor.

Pentru început, cu suportul programului Leader II, a fost realizat un proiect modest numit “Ruta culturală a cocorilor”, între Spania, Germania, Suedia şi Franţa, prin care s-au realizat diverse activităţi culturale ce aveau ca temă modul în care cocorii se regăsesc în arta şi tradiţiile locale. Dar probabil cel mai important rezultat al proiectului a fost faptul că a condus la îmbunătăţirea cunoştinţelor despre cocori şi la creşterea nivelului de conştientizare şi informare cu privire la această specie, fapt care a permis dezvoltarea altor proiecte mai ample.

 
TURISM ORNITOLOGIC. În 2004, proiectul cocorilor a devenit unul mai ambiţios, încercând să stabilească o reţea de turism ornitologic între Franţa şi Spania. Ca proiect de cooperare transnaţională dezvoltat în cadrul temei prioritare a programului Leader + “Utilizarea optimă a resurselor naturale”, reţeaua s-a axat pe zonele umede incluse în trei categorii de arii naturale protejate, şi anume: Arii de Protecţie Specială Avifaunistică, Situri de Interes Comunitar şi parcuri naturale. Scopul celor 13 GAL-uri din Spania şi al celor două GAL-uri din Franţa implicate în proiect a constat într-un schimb de experienţă pentru a rezolva problemele comune legate de conservare şi dezvoltare. Reţeaua s-a bazat pe stabilirea acţiunilor care să acopere trei domenii majore: mediu, turism şi utilizarea noilor tehnologii. Principiul de bază al reţelei a fost dezvoltarea turismului în ariile naturale protejate prin conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor existente. Scopul proiectului nu a constat în dezvoltarea unui turism de masă, ci în găsirea unui echilibru între turism şi protecţia mediului.

 
ACŢIUNI COMUNE. Activităţile gândite pentru conservarea şi utilizarea durabilă a resurselor naturale s-au axat pe creşterea gradului de informare şi de conştientizare cu privire la valoarea acestor resurse, şi anume: campanie de informare – pentru îmbunătăţirea percepţiei oamenilor despre ce le poate oferi mediul în care trăiesc; ore de natură în şcoli – prin implicarea elevilor voluntari din mai multe şcoli din regiunile proiectului; voluntariat şi instruire – au fost organizate cursuri de instruire pentru formarea de antreprenori locali calificaţi în dezvoltarea unui turism “verde”. Proiectul şi-a definit o strategie pentru dezvoltarea turismului durabil în zonele umede, prin valorificarea resursei ornitologice. Pachetul turistic stabilit a inclus traseele itinerare, locurile de cazare, operatorii de turism şi un ghid practic al turistului în acele zone. Toţi partenerii din proiect au beneficiat de echipamente şi servicii IT de calitate. În plus, a fost creată o reţea pentru şcolile participante, numită Migranet, cu scopul de a face schimb de informaţii cu privire la studiile realizate şi de identificare a altor specii migratoare de păsări ce pot fi incluse în reţea.


REZULTATE. Pentru că cifrele sunt mai concludente decât orice poveste, e bine să le lăsăm să vorbească despre cum poate capitalul natural să contribuie la educare şi dezvoltare: 15 şcoli şi peste 300 de elevi implicaţi în realizarea a două studii de anvergură, pe durata a doi ani, sub coordonare ştiinţifică şi utilizând echipamente performante; stabilirea de relaţii parteneriale între mai mult de 30 de asociaţii şi voluntari; până în 2008 numărul de vizitatori a crescut cu 25% anual; 150 de firme din domeniul turismului instruite pentru aplicarea noilor strategii de management; formarea şi angajarea a mai mult de 250 de ghizi. În plus faţă de acţiunile comune, datorită creşterii interesului turiştilor pentru situl Natura 2000 “L’etang des Landes” din Franţa, s-a decis dezvoltarea facilităţilor de primire a vizitatorilor în această arie protejată participantă la proiect.

 
ÎN LOC DE CONCLUZIE. Spania şi Franţa sunt unele dintre statele UE cele mai active în absorbţia fondurilor comunitare. Comparativ, România pare că vrea să rateze şansa de a se afirma. Pentru autorităţile de aici capitalul natural privit cu invidie de toată Europa nu valorează nimic. Asta pentru că nu avem o piaţă liberă, concurenţială, în care calitatea şi competenţa să aibă valoare şi să poată crea plus valoare. Aici totul se face la mica înţelegere, pe ascuns, pe la colţuri, pe sub mese. Aici totul este subordonat monopolurilor. Totul se face şi se desface la centru. De asta nu absorbim fondurile existente, de asta de rezultatele proiectelor noastre nu ştie nimeni. Nu vrem să fim lideri, noi vrem să avem doar cea mai tare maşină şi casa cea mai mare de sub soare.

 

Date generale despre zone

Ţara: Spania

Regiuni: Aragon, Andalusia, Cantabria, Castilla La Mancha, Extremadura şi Leon

Populaţia în arealul cocorilor: 20.899 locuitori

Suprafaţa zonei: 3.039 km2

 
Ţara: Franţa

Regiuni: Limousin

Populaţia în arealul cocorilor: 531.326 locuitori

Suprafaţa zonei: 27.266 km2

 

Date generale despre proiect

Durata: decembrie 2004 – septembrie 2007

Buget: 735.636 euro, din care 407.994 euro fonduri europene (Leader +), 302.976 euro fonduri publice şi 24.666 euro din fonduri private.

×
Subiecte în articol: special franta Spania proiect turism cocorilor