Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nume de cod: "Perla". Nume real: Buncărul lui Honecker, liderul
comunist al RDG. Acum, "bîrlogul" său este accesibil publicului, care
îl poate vizita pînă în octombrie.
Nume de cod: "Perla". Nume real: Buncărul lui Honecker, liderul comunist al RDG. Acum, "bîrlogul" său este accesibil publicului, care îl poate vizita pînă în octombrie.
1978-1983: ani în care escaladarea "Războiului Rece" ajunsese foarte aproape de o explozie mondială. O perioadă dură, în care confruntarea celor două "Blocuri" politice mondiale adusese întreaga lume pe muchie de cuţit. Despărţit de "Zidul Berlinului", poporul german era împărţit în două ţări distincte: RFG-ul capitalist şi RDG-ul socialist. Ajutat de cumplitul serviciu secret "STASI" şi de URSS, în calitatea sa de "frate mai mare" şi aliat tradiţional, Erich Honecker conducea cu mînă de fier Republica Democrată Germană. Erau anii în care SUA vorbeau din ce în ce mai insistent despre "Războiul stelelor", iar confruntarea nucleară era luată în calcul ca o variantă strategică posibil de aplicat. Prins între cele două "tabere", Honecker a decis să-şi construiască acest adăpost antiatomic, bun pentru "zile negre".
COMANDAMENTUL. AFP relatează că buncărul lui Honecker se află la 40 km de Berlin, în mijlocul unei păduri din Prenden. Este un edificiu subteran care, amplasat la mare adîncime, avea 60 de metri lungime, 50 lăţime şi o înălţime de 24 de metri. Un spaţiu compact, organizat pe trei niveluri unde existau 170 de încăperi în care puteau fi "cazate" 400 de persoane timp de două săptămîni. "Beneficiarii" acestui adăpost secret, pe care Honecker i-ar fi luat cu el în caz de atac nuclear, erau membrii de vîrf ai elitei comuniste RDG-iste, reuniţi în ceea ce s-ar fi numit Comandamentul Naţional de Apărare. Se estimează că "scutul de protecţie" al buncărului înghiţise peste 85.000 de tone de beton armat. Fiecare dintre agregatele care asigurau condiţiile optime de trai în interiorul său erau montate pe platforme metalice imense, confecţionate astfel încît să poată prelua şi amortiza şocurile mecanice ale unor explozii devastatoare. Se pare că, la momentul inaugurării sale, acest adăpost antiatomic se număra printre cele mai complexe şi mai sigure dintre toate cele construite în ţările "frăţeşti" reunite în Pactul de la Varşovia. Buncărele construite de-a lungul timpului în URSS erau singurele care-l întreceau în complexitate. Ghizii care-i însoţesc astăzi pe turiştii care se încumetă să-i calce pragul relatează că în clipa în care se dădea alarma şi după ce ocupanţii se instalau înăuntrul său, buncărul RDG-ist se închidea etanş, fără să mai aibă vreo legătură cu mediul exterior. Pentru a nu fi contaminat în vreun fel, aerul era reciclat, exact cum se face în navele cosmice. Înăuntrul său existau provizii de hrană şi apă suficient cît să le ajungă celor 400 de ocupanţi. În plus, acolo existau puncte de comandă şi de transmisiuni, prin intermediul cărora se putea ţine legătura cu suprafaţa, inclusiv prin conexiuni internaţionale.
DECONTAMINAREA. O etapă deosebit de importantă pentru protecţia celor care urmau să fie adăpostiţi în buncăr consta în procedurile de "decontaminare". Petru aceasta exista o încăpere specială prin care oamenii treceau obligatoriu. Aici ei trebuiau să intre pe sub nişte duşuri din care ţîşneau jeturi de apă combinată cu diverse substanţe chimice care aveau rolul de a îndepărta şi anihila atît particulele radioactive, cît şi pe cele chimice ori bacteriologice. Pătrunderea în buncăr, inclusiv a lui Honecker, era autorizată doar după efectuarea "decontaminării". Nu se ştie cît a costat construcţia acestui buncăr secret. Cert este însă un singur lucru: nu a fost utilizat niciodată. Iar Honecker însuşi a intrat în el o sigură dată, în decembrie 1983, la finalizarea construcţiei. Iar atunci, el a stat acolo doar aproximativ 20 de minute.
BÎRLOGURILE FIARELOR. Se pare că toţi dictatorii au avut dorinţa de a-şi proteja propria lor viaţă şi pe ale celor apropiaţi în buncăre subterane secrete. Buncăre care, în mod ironic, într-un fel sau altul, nu le-au fost pînă la urmă de nici un folos. Tot la Berlin, Hitler împreună cu statul său major au traversat cele mai dramatice episoade ale celui de-al doilea război mondial ascunşi în pîntecele unui astfel de edificiu subteran. La Roma, Benito Mussolini şi-a construit şi el un imens buncăr subteran, dotat cu provizii de alimente, armament şi muniţie. Avînd o suprafaţă construită de 475 mp, acesta putea adăposti 150 de oameni timp de o lună. Dar nici el nu a apucat să-l folosească vreodată. Cel mai sofisticat adăpost subteran pare să fi fost cel construit la Moscova, pe timpul lui Stalin. Dacă nemţii au deschis pentru public buncărul lui Honecker, palatal subteran al lui Stalin încă este considerat un obiectiv strategic, ţinut şi acum "la secret" de autorităţile ruse.
"Nea Nicu"? Cu toate că se considera "cel mai iubit fiu al poporului", Ceauşascu a avut şi el propriile sale buncăre în care s-ar fi putut ascunde la o adică. Despre care acum nu se mai ştie mare lucru. Actualul sediu al Parlamentului, mult-hulita "Casă a Poporului" are şi acum încăperi subterane încă nefinisate, despre care se spune că ar fi fost proiectate ca adăposturi antiatomice. Arhitectul Camil Roguschi, specialist care cunoaşte multe dintre secretele regimului trecut, a afirmat în mai multe rînduri că are cunoştinţă despre faptul că fosta "Casă a Poporului" era legată printr-un tunel prin care se putea ajunge relativ uşor în Palatul din Primăverii. Dar cea mai ciudată relatare a apărut în presă, la începutul anului 1990. Atunci, nişte ofiţeri au relatat că la scurt timp după dispariţia Ceauşeştilor au avut ocazia să străbată un sistem de tuneluri care legau cîteva obiective importante din Bucureşti. Dar poate că toate astea nu sînt decît nişte legende post-revoluţionare. La fel poate că tot legende sînt şi zvonurile, niciodată confirmate oficial, dar nici infirmate, că anumite porţiuni de pe traseul Metroului pot fi închise etanş, preschimbîndu-se astfel în adăposturi antiatomice. Iar dacă toate acestea nu sînt doar poveşti, autorităţile nostre militare sînt singurele care cunosc adevărul despre ele.
