x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Plante tot mai înalte în zona Arctică

Plante tot mai înalte în zona Arctică

27 Sep 2018   •   16:44
Plante tot mai înalte în zona Arctică

În zona Arctică, plantele au început să fie tot mai înalte. Descoperirile au fost făcute de oamenii de ştiinţă care au făcut măsurători ale plantelor timp de trei decenii, scrie BBC.

Datele oferite de oamenii de ştiinţă, reprezentând zone precum Alaska, Canada, Islanda, Scandinavia şi Rusia, descriu rapiditatea încălzirii globale.

Echipa de 180 de cercetători spune că o creştere în înălţime a plantelor va duce, în cele din urmă, la o creştere mai mare a temperaturilor.

Studiul este publicat în jurnalul Nature.

Conducătoarea studiului, Myers-Smith, de la Universitatea Edinburgh, Marea Britanie, spune că, având în vedere traiectoria curentă, flora din zona Arctică, care are câţiva centimetri, ar putea să-şi dubleze înălţimea până la sfârşitul secolului.

“Nu pare o creştere dramatică, dar dacă o compari cu ecosistemele din jurul casei tale, precum pădurea din apropiere – dacă îţi imaginezi că pădurea şi-ar dubla înălţimea, este o schimbare destul de dramatică”, a spus Myers-Smith.

Ultimele decenii au dovedit că regiunea a experimentat una dintre cele mai rapide încălziri climatice de pe planetă. Astfel, plante înalte au început să invadeze zone unde nu obişnuiau să crească înainte.

De ce contează înălţimea?

Schimbarea profilului plantelor este importantă pentru că poate altera modul în care ecosistemul funcţionează. Plantele mai înalte din zona Arctică vor păstra mai multă zăpadă în jurul lor, izolând pământul de aerul foarte rece şi prevenind îngheţul puternic. Acest lucru facilitează, de obicei, solurile solide, care se dezgheaţă în lunile de vară şi eliberează carbonul în atmosferă, iar acest fapt se va adăuga încălzirii globale.

×