Podurile

Zoom vă poartă prin istoria podurilor, pornind de la ­trunchiuri de copac coborâte peste râuri şi funii înnodate de pe un mal pe altul al apelor, trecând printre ­construcţiile ingenioase ale romanilor, ajungând până la tehnicile de asamblare ­sofisticate din zilele noastre.

Oamenii au găsit întotdeauna metode inventive pentru a se descurca în situaţii dificile, astfel că primul podeţ, mai mult ca sigur, a fost construit aruncând, pur şi simplu un trunchi de copac peste o apă. O altă variantă a podurilor primitive este şi funia legată de pe un mal pe celălalt al apei. Istoria podurilor începe însă cu “arcul roman”, încă din secolul I î.Hr., inginerii romani fiind renumiţi şi pentru celebrele apeducte. Unele dintre ele, precum podul din Alcántara, Spania, construit pentru împăratul Traian în anul 105 d.Hr., s-au păstrat până în zilele noastre, constituind o dovadă a măies­triei şi ingeniozităţii romanilor. Lor le revine meritul invenţiei batardoului (n.r. – construcţie subac­vatică, din lemn, oţel sau beton, în care se pot executa lucrări la poduri), un exemplu fiind Podul Sant’Angelo din Roma, a cărui construcţie a fost efectuată pe acest principiu.

EVUL MEDIU. Podurile suspendate, construite din frân­ghii înnodate, sunt specifice civilizaţiei incaşe, în secolul al XIV-lea. Podurile locuite sunt tot o invenţie care datează din ­perioada Evului Mediu, idee care a apărut în urma încer­cării de a utiliza cât mai mult din suprafaţa unei cetăţi pentru a construi case. În secolul al XVI-lea, în Paris, Ile de la Cité a fost legată de malurile Senei prin trei astfel de poduri. Primul pod din fier a fost construit în 1779, avea 30 de metri şi cântărea 378 de tone.