x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă POVESTEA VIEŢII

POVESTEA VIEŢII

de Anca Aldea    |    Adela Cristina Teodorescu    |    29 Noi 2008   •   00:00

Muzeul Naţional al Agriculturii de la Slobozia este o îmbinare "fericită" între arta pământului, unelte şi oameni. Amintirile vremurilor mai vechi sau mai noi prind aici cu ajutorul unei expuneri ingenioase a obiectelor.



Cei care nu au ajuns încă să viziteze Muzeul Naţional al Agriculturii de la Slobozia ar putea să fie uşor induşi în eroare de imaginea tehnică pe care o oferă vastul domeniu al cultivării pământului. Nu vă lăsaţi însă păcăliţi! Căci aici, la Slobozia, veţi găsi poveşti istorisite chiar de uneltele şi maşinăriile folosite de-a lungul timpului de strămoşii noştri.  

Deşi muzeul este relativ nou – exponatele au fost strânse în ultimii 30 de ani, iar decizia de înfiinţare a instituţiei a fost aprobată abia după 1990 –, patrimoniul adăpostit aici numără aproximativ 10.000 de obiecte, o colecţie impresionantă la nivel european şi chiar mondial, o colecţie care dezvăluie, aşa cum ne-au precizat sursele noastre de la Slobozia, istoria agriculturii, antropologia agrară şi arheologia industrială a României.

Suflet de român

În clădirea muzeului există, în prezent, trei expoziţii temporare: "Unealtă şi artă", "Fire şi timp" şi "Viaţa în ramă – Cronică de altădată". Alături de acestea, poate fi vizitat şi atelierul de restaurare în care se află depozitate o serie impresionantă de utilaje agrare şi maşini agricole de epocă, păstrate în stare de funcţionare. Însă aproape nimeni nu se aşteaptă ca aici să găsească altceva decât o înşiruire de obiecte, majoritatea cu un puternic caracter tehnic. Una dintre expoziţiile pe care gazdele noastre ni le-au prezentat – "Unealtă şi artă" – adăposteşte exponate care nu au fost aranjate după o anumită categorie de patrimoniu, aşa cum te-ai aştepta să găseşti într-un muzeu cu profil tehnic, ci obiecte care au fost selectate urmând criteriul estetic. Astfel că, asociate ca într-o "compoziţie", aceste obiecte expuse devin opere de artă. Impresionează aşadar dorinţa muzeografilor de a povesti istoria agriculturii româneşti dintr-o perspectivă plurivalentă – culturală, artistică, exactă...

Aici ţi se oferă posibilitatea unei călătorii unice în trecut, pe parcursul căreia este imposibil să nu simţi că, fără a te întoarce cu gândul, măcar o dată, la îndeletnicirile arhaice şi la obiceiurile specifice strămoşilor noştri, nu ai cum să te defineşti ca român. Simplitatea caracteristică acestor exponate reînvie amintiri din povestirile lui Creangă şi imagini ale ţăranului român prezentate în scrierile sociologului, etnografului şi filosofului interbelic Ernest Bernea.

Modul inovativ de îmbinare a obiectelor transformă fiecare exponat într-o metaforă. "Scenografia" aceasta este însoţită de citate, majoritatea de natură religioasă, expoziţia în ansamblul ei fiind astfel încadrată în mod neaşteptat în sfera culturală a istoriei. Sunt îmbinate elemente provenite de la mai multe obiecte, fiind construită astfel o imagine care pare a fi o frântură de istorie prinsă ca într-o fotografie pentru eternitate. Să aruncăm de pildă o privire asupra unei astfel de "scenete" în care muzeografii au amenajat câteva şuruburi de la teascurile de presat struguri alături de roţile de la o presă de ulei. Trimiterea acestui aranjament este evidentă – ea îţi insuflă ideea de euharistie, mai ales atunci când observi pitele ţărăneşti care însoţesc toate aceste elemente şi când citeşti pe plăcuţa alăturată trei cuvinte: "Pâinea şi vinul".

Expoziţia "Unealtă şi artă" prezintă şi aluzia la personajele biblice Cain şi Abel, regăsită într-un exponat tridimensional construit dintr-un plug şi o copaie pe care ciobanii de la stână mâncau brânză şi mămăligă. Din patrimoniul specific viticulturii şi pomiculturii s-a născut "Etnologia cumpătării" – un teasc pentru zdrobit struguri îmbinat cu unul pentru strivirea fructelor, ambele decorate cu o suită de obiecte din colecţia de sticlărie şi ceramică a muzeului.

Datini şi obiceiuri

Parcurgem încet fiecare metru din muzeu. Ne apropiem de "Ritualul agrar", o evidentă asemănare cu scenetele din timpul sărbătorilor de iarnă. Plugul cu păpuşi te duce imediat cu gândul la unul dintre ritualurile lunii decembrie – Pluguşorul. "Aici la noi, în câmpie, se mai merge şi astăzi cu plugul mare, cu boi sau cai frumos împodobiţi cu panglici. Ei trag un plug pe care este construit un brad mare din 12 brazi mai mici, iar în spatele plugului sunt asamblate două personaje, un băiat şi o fată, care se rotesc permanent în timpul drumului, simbolizând fertilitatea", ne povesteşte muzeologul Viorica Croitoru-Capbun, arătând înspre unealta agricolă înconjurată de pietre de râşniţă, adunate de la sistemele vechi de măcinare a grâului.

O serie de exponate, care prin denumirea şi asamblarea lor dezvăluie întregul parcurs al unei îndeletniciri specifice mai ales zonei de câmpie, poartă numele de "Drumul spre pâine". Aceste obiecte spun povestea pitei de la primele sale forme de viaţă – dobiroşul (sau vânturătoarea, folosită la curăţarea seminţelor cerealelor de impurităţi), moara pentru păsat, coşul pentru ruşchit (curăţat) porumb şi măsura pentru cereale – până la momentul în care, fumegândă, bucata aceea de cocă coaptă era aşezată pe măsuţa de lemn de pe prispă. Ansamblul "Drumul spre pâine" e ca o lecţie de istorie, din care afli cât de practice erau acele unelte arhaice pentru prelucrarea cerealelor, construite manual, din lemn, în urmă cu sute de ani, dar funcţionale încă în zilele noastre.

Vedem şi ţestul pentru pâine, un fel de clopot din piatră cu care se acoperea odinioară pâinea în timpul procesului de coacere pe vatra încinsă. Originile acestui sistem se regăsesc în vremea romanilor. "Legiunile romane aflate pe teritoriul nostru aveau în dotare cuptoare mobile. Noi am reînviat această tradiţie – a coacerii pâinii – şi participăm la diverse târguri din ţară cu o serie de astfel de ţesturi", spune ghidul nostru. Ţestul de lut se foloseşte încă astăzi în unele sate din zona balcanică, deoarece el oferă o calitate superioară a coacerii pâinii. În câteva regiuni din România, se practică un întreg ritual de confecţionare a acestor "acoperăminte", cu precădere în perioada sărbătorii pascale.

O piesă foarte importantă a colecţiei este şi hambarul de cereale care datează din anul 1780. Deşi nu seamănă cu un grânar modern, acest hambar, confecţionat în întregime din lemn de fag, este încrustat cu numele meşterului şi cu cel al persoanei pentru care a fost construit.

Unelte agricole şi muzicale

Lăsăm în urmă scena pâinii ţărăneşti şi ajungem încet la colecţia "Orga Perieţi", compusă din unelte recuperate de la cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa în perioada 1935 – 1940, Ferma Model Perieţi. Această gospodărie agricolă, aflată în comuna Perieţi, lângă Slobozia, a fost donată muzeului în urmă cu trei ani şi găzduieşte, în prezent, obiecte de patrimoniu încă nerestaurate.

Uneltele din colecţie – greble, săpăligi şi o lopată, atârnate cu sfoară de tavan – sunt ştanţate cu numele producătorului. Ele pot fi uşor transformate în instrumente muzicale, ne dezvăluie gazdele noastre. Când sunt atinse cu două vergele din metal, greblele, săpăligile şi lopata se pun pe cântat. Sunetele sunt clare, "articulate", de efect. Doar suntem în continuare la expoziţia "Unealtă şi artă". Nu încheiem acest capitol fără să amintim de ansamblul "Mâinile lui Iosif", unde ni se înfăţişează un strung pentru lemn, confecţionat manual, rindele, compasuri, un fierăstrău şi alte unelte utilizate în tâmplărie. Expoziţia "Unealtă şi artă" se încheie cu ticăitul unui ceas aflat pe un cântar.

"Fire şi timp"

Fire ca existenţă şi spirit? Fire ca momente tâlcuite de viaţă? La fiecare sfert de oră, undeva nu departe de noi se aude bătaia unei pendule, iar tu trebuie să urmăreşti firul invizibil care se desfăşoară înaintea noastră, pe podea, şi care te poartă în toate colţurile muzeului. La un moment dat îţi dai seama că ai intrat în colţul pe care muzeografii l-au denumit "Fire şi timp". "Văd fiecare unealtă ca pe un suflet, fiecare are povestea ei", spune Răzvan Ciucă, directorul muzeului. "Trebuie să ştii să le descoperi, să priveşti dincolo de simpla lor utilitate pentru a descoperi istoria", continuă el.

Expoziţia dezvăluie elemente din sfera gospodăriei ţărăneşti – unelte şi instrumente tradiţionale utilizate la prelucrarea fibrelor textile. Vorbim aici despre maşinile de cusut, cele de ţesut... dar şi despre evoluţia lor în timp. "Ţăranca a fost sfătuită să nu rămână la un degetar şi la un ac, ci să folosească marile invenţii ale timpului în care ea a trăit", ne explică directorul Ciucă.

Viaţa în ramă, în secolul trecut

La etajul muzeului descoperit, o expoziţie de fotografie, care îţi poartă paşii printre evenimente istorice şi socio-culturale de epocă. Momentele sunt imortalizate în imagini produse de nume faimoase la începutul secolului trecut precum "Atelierul celebrului artist fotograf Victor MYSZ din Sibiu" sau "Foto – Royal OPPELT & FOLLENDER" din Bucureşti. După cum întregul muzeu pare a se afla sub semnul timpului, şi aici ai parte de o călătorie în trecut, în urmă cu cel puţin o sută de ani, însoţită de muzica acelor vremuri care răsună de la un gramofon ascuns discret într-un colţ.

Fotografiile surprind o serie de momente importante atât din viaţa privată, cât şi din cea publică românească în perioada interbelică, imortalizând scene semnificative din punct de vedere istoric şi socio-cultural. În cadrul acestei expoziţii se regăsesc imagini care subliniază simbolistica familiei sau a căsătoriei, precum şi absolvirea şcolii. De asemenea, aici există şi fotografii de modă a epocii, imagini ale peisajelor urbane sau fotografii ale personalităţilor marcante pentru viaţa publică. Descoperim totodată o colecţie intitulată "Chipuri de ţăran", o serie de 31 de imagini procesate de pe plăcile fotografice utilizate la sfârşitul secolului

al XIX-lea şi donate muzeului de către fotograful Mihai Oroveanu. Imaginile înfăţişează momente din viaţa ţăranilor, imortalizând elemente de natură socio-culturală şi religioasă.

Mărci de renume

Ne continuăm periplul cu descoperirea unui alt colţ impresionant – depozitul sau atelierul de restaurare al muzeului, unde unele dintre exponate sunt aduse la gradul de funcţionalitate. Majoritatea utilajelor mari precum tractoare, batoze şi locomobile, îndeplinesc condiţiile pentru a fi puse în funcţiune. Am găsit aici tractoare produse de mărci de prestigiu precum americanele McCormick, International Harvester, Forson, dar şi cele germane Hofherr-Shrantz sau Lanz-Bulldog. "Un Lanz-Bulldog reprezintă o aventură, un John Deere o maşină", povesteşte directorul muzeului, referindu-se la cel mai performant tractor care s-a aflat în dotarea agriculturii româneşti până la jumătatea secolului trecut.  

Marile concerne au rezistat pe piaţa mondială prin lansarea unor game largi de utilaje agricole. Iar la muzeul din Slobozia pot fi observate nu doar tractoare de o anumită marcă, ci şi colecţii de maşinării produse de acelaşi concern. Marca Lanz-Bulldog se regăseşte atât pe tractoare, cât şi pe plugurile sau pe semănătorile expuse în depozitul vizitabil al muzeului. De asemenea, nici aici nu am găsit doar o înşiruire ternă, rece a maşinăriilor agricole, deoarece şi aici se pune accentul pe poveşti şi pe istorii care aşteaptă să fie (re)descoperite. Exponatele produse de marca Ford subliniază atât evoluţia utilajelor produse de această companie americană, cât şi momentul intrării lor pe piaţa europeană la începutul secolului al XX-lea, marcând astfel dorinţa de adaptare la modernizare de către agricultura europeană a acelor timpuri. Utilajele sunt însoţite de documentaţia lor originală, care evidenţiază tot parcursul maşinilor, de la producţie până la achiziţionare. Pe lângă utilajele mari, pe aleile depozitului observăm, de asemenea, zeci de aşa-zise duplicate, nu tocmai riguroase, ale obiectelor din expoziţii, exponate precum pluguri din lemn şi din fier, prăşitoare, rariţe sau furci şi alte unelte.

Restaurare şi mentenanţă

Ne încheiem vizita la Muzeul Naţional al Agriculturii şi ne luăm la revedere de la gazdele noastre. Ne amintim de vorbele directorului Răzvan Ciucă: "Toate obiectele (din muzeu, n.r.) au fost adunate de noi. Noi am ridicat acest muzeu pornind de la nimic, nu am avut nici o moştenire".

Restaurarea şi menţinerea funcţională a tuturor acestor utilaje implică un proces migălos şi, deopotrivă, costisitor. Maşinăriile trebuie desfăcute până la ultima şaibă, fiecare piesă fiind originală, ştanţată cu numele mărcii producătoare, astfel că procesul de restaurare este extrem de greu. Deoarece regulile muzeologiei impun păstrarea în forma originală a obiectelor şi, implicit, a componentelor acestora, specialiştii pe care i-am întâlnit la Slobozia s-au văzut uneori nevoiţi să recurgă la asamblarea câte unui singur utilaj funcţional din piese provenite de la două maşinării. Colecţia de utilaje reprezintă, însă, mândria muzeului, fiind prezentă – pentru a face spectacol – la aproape fiecare târg de agricultură din ţară. Cea mai recentă demonstraţie a avut loc la a XIII-a ediţie Indagra Farm, expoziţie cu specific agricol, susţinută în Bucureşti la începutul acestei luni. Aceste "hârburi", cum sunt uneori numite de către necunoscători, sunt însă scoase la plimbare şi pe străzile Sloboziei, cu ocazia diferitelor evenimente publice de profil organizate în acest oraş.

DOGĂRIE

În imaginea de sus se află un strung pentru lemn. Ansamblul general în care se află acest exponat mai cuprinde un burghiu, un ferăstrău Şfaitzig, un joagăr (un ferăstrău mare cu pânză lungă cu dinţi mari şi două mânere), o rindea, un chitfalţ, un ciocan de dogărie, gărdinar (unealtă folosită de dogari pentru a face garduri), un compas, un echer, o daltă, o tocilă, un dispozitiv de înspiţat roţi la căruţă, precum şi două scaune de şindrilă. Toate aceste instrumente erau folosite odinioară de către meşterii dogari pentru a obţine bucăţi de lemn puţin încovoiate, cuprinse în vase strânse în cercuri (butoaie, ciubere, putini, vedre şi altele).

×
Subiecte în articol: muzeului lemn obiecte zoom plus unealtă unealt