Poveştile muzicii din viitor

Scaune căntătoare, candelabre pe post de instrumente, jucării prin care copiii invaţă să inţeleagă muzica. O odisee muzicală din viitor, deja existentă in prezent.

Cum să-ţi transformi casa in orchestra

Scaune căntătoare, candelabre pe post de instrumente, jucării prin care copiii invaţă să inţeleagă muzica. O odisee muzicală din viitor, deja existentă in prezent.

Pentru mulţi oameni, muzica este parte integrantă a vieţii lor. Un fond sonor care dublează realitatea inconjurătoare şi, in funcţie de starea psihică, uneori chiar o inlocuieşte. Cu toate acestea, foarte puţini aleg să studieze muzica. De ce? Aceasta este intrebarea de la care vizionarul american Tod Machover, profesor de muzică şi media la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology Media Lab, a pornit in pariul său cel mai dificil: să redea puterea de a inţelege, compune şi simţi muzica oamenilor simpli, cei care nu-şi dedică viaţa scenei muzicale şi concertelor pentru iniţiaţi. Povestea despre "imblănzirea" muzicii porneşte insă de la definirea simplă a instrumentului. Ce este un instrument muzical? Profesorul Machover explică in exclusivitate pentru ZOOM: "Un instrument muzical este o interfaţă extrem de rafinată care permite emoţiilor şi găndurilor să alerge prin perturbaţii fizice subtile şi să iasă in lume".

GENERAŢIA URMĂTOARE. De aici pănă la a-ţi transforma casa intr-o adevărată sală de operă mai e foarte puţin, avănd in vedere că Tod Machover este "părintele hiperinstrumentelor". Ce este un hiperinstrument detaliază pentru ZOOM Diana Young, care a lucrat pe perioada doctoratului său de la MIT Media Lab cu Tod Machover: "Cred că deja hiperinstrumentele reprezintă un termen foarte larg. Cu căt mă găndesc mai mult, cu atăt sunt mai convinsă că un hiperinstrument este un instrument extins, ceva care construieşte in plus pornind de la principiile fundamentale şi interacţiunea instrumentelor tradiţionale, aşa cum le ştim, precum vioara, de exemplu. Hiperinstrumentele inseamnă şi perfecţionarea unor noi tipuri de muzică, instrumente care nu urmează metodele clasice ale instrumentelor tradiţionale.

Deci inţelesul termenului de hiperinstrumente este cumva echivalent cu instrumentele noi, dar implică şi faptul că sunetele electronice şi tehnologiile electronice au o contribuţie semnificativă in acest model de instrument." Profesorul Machover aduce o completare, spunănd că cele două scopuri in crearea unui hiperinstrument sunt, mai intăi, stabilirea unei relaţii mai complexe şi mai bogate intre performanţa de care este capabil cel care foloseşte un astfel de instrument şi rezultatul muzical care ar fi posibil cu un instrument tradiţional, limitat. Un hiperinstrument este ajustabil intr-un mod excepţional atăt pentru un virtuoz, căt şi pentru un amator.

STRUCTURĂ. Fie că discutăm de instrumentul cu coarde, de percuţie sau de suflat, acesta este "un «amplificator», deoarece măreşte originea personală a conţinutului şi totodată, un «simplificator», pentru că el coordonează complicatele procese mentale şi fiecare parte a corpului, canalizăndu-le intr-un potenţial de control". Insă in cazul hiperinstrumentelor avem de-a face cu o structură specifică. Tod Machover precizează: "Există trei componente de bază ale unui hiperinstrument: interfaţa fizică pe care o atinge instrumentistul sau pe care o manipulează; procedurile prin calculator, care măsoară şi intepretează comportamentul de la care se porneşte (intepretarea, atingerea fizică a instrumentului - n.r.) şi pe care il traduce in instrucţiuni pentru rezultate muzicale, şi dispozitivul care produce sunetul".

SĂNĂTATE. Dar fundamental pentru activitatea de cercetare in domeniul hiperinstrumentelor şi a muzicii produse de acestea este principiul de la care pleacă Machover. "Muzica este mereu in jurul nostru şi se pare că noi ne-o dorim in vieţile noastre din ce in ce mai mult. Dar din ce in ce mai puţini oameni sunt capabili să facă muzica lor proprie, s-o studieze sau chiar s-o asculte cu atenţie. Muzica a devenit prea mult un fundal, iar majoritatea indivizilor nu mai sunt atenţi, cu atăt mai puţin fiind dispuşi să participe in ea. Dar cercetările - şi experienţa mea o confirmă - demonstrează că muzica nu-şi atinge potenţialul său, indeplinindu-şi magia sa reală decăt atunci cănd suntem angrenaţi in ea cu trupul şi cu mintea. De aceea, cred despre munca mea că este «Muzica activă», care incearcă să furnizeze experienţe ce permit căt mai multor oameni să participe direct in compoziţia ei. Este un lucru sănătos pentru indivizi, dar şi mai sănătos pentru intreaga noastră cultură". Iar despre acest lucru vorbesc aproape de la sine rezultatele cercetărilor laboratorului media MIT referitor la posibilitatea de a oferi persoanelor cu handicapuri psihice şi fizice grave o cale prin care să ajungă la compoziţie muzicală, prin aceasta exprimăndu-şi personalitatea intr-un fel pe care suferinţele lor il făceau imposibil pănă acum. "Lucrul cu Dan Elssey a fost spectaculos. L-am intălnit pe Dan in timpul primului meu atelier cu Hyperscore (un soft proiectat de MIT Media Lab pentru a permite compoziţia muzicală fără a cere cunoştinţe de specialitate in domeniul armoniei, contrapunctului, ritmului şi melodiei - n.r.) in 2004. Acest atelier era destinat persoanelor cu handicap fizic sau psihic şi le-a permis să creeze compoziţii spectaculoase deşi nimeni nu credea că aşa ceva ar fi posibil", relatează Tod Machover. Pănă la intălnirea cu cercetărorii de la MIT, Dan Elssey, in vărstă de 33 de ani, diagnosticat cu paralizie cerebrală severă, era condamnat să nu poată vorbi, fiind imobilizat intr-un scaun cu rotile, aproape incapabil să comunice cu lumea din jurul său. Pentru el, echipa condusă de Machover a conceput un aparat special, numit "instrument personal", care se ataşează in jurul capului şi care inregistrează mişcările lui, transpunăndu-le in comenzi pentru programul de software ce transcrie parametrii compoziţionali in funcţie de datele externe pe care le primeşte. Iar piesa compusă de Elssey a fost intepretată de o orchestră simfonică, primind "critici" foarte pozitive. "In acest fel, Dan poate comunica, prin compoziţie şi prin intepretarea propriei sale muzici. Ştiu că acest fapt i-a schimbat complet viaţa", adaugă profesorul Machover.

COPIII. Experimentele muzicale ale grupurilor de cercetare conduse de muzicianul american au acoperit şi alte domenii, cum este cel al pedagogiei muzicale pentru copii. Din 2000 pănă in 2003, proiectul Simfonia Jucăriilor (Toy Symphony) a oferit mijloace noi de favorizare a apropierii copiiilor de muzică. Principiul de la care pleacă proiectul hiperinstrumentelor destinate micuţilor este motivarea creativităţii: "O serie de instrumente numite Jucării Muzicale au fost proiectate in aşa fel incăt să nu ceară inzestrări aparte, dar care să răsplătească imaginaţia, curiozitatea şi expresivitatea. Magia tehnică a acestor noi hiperinstrumente elimină ani de exerciţii şi oferă automat foarte multe dintre cunoştinţele specializate necesare pentru alegerea coardei sau notei potrivite sau pentru sincronizarea şi armonizarea cu ceilalţi. Cu aceste Jucării Muzicale, atingerea şi gestul, fluierăturile şi ingănarea unei linii melodice pot oferi lumi intregi de posibilităţi", scria in 2004 Tod Machover despre concluziile experimentului Toy Sympony, intr-un articol apărut in BT Technology Journal. Principiul după care copiii invaţă muzica este participarea directă la crearea ei. Aceasta a fost şi premisa de la care a pornit Machover cănd a dezlănţuit pentru cei mici o adevărată faună muzicală de "găndaci ritmici" (beatbugs), de "formatori de muzică" (music shapers) şi de tăbliţe pe care se puteau juca vizual cu piese colorate compunănd ritmul, armonia şi linia melodică a pieselor găndite de ei, care ulterior erau procesate prin programul Hyperscore şi transformate in muzică. Viu colorate şi atrăgătoare prin forma lor, jucăriile din Toy Symphony au permis copiilor care au participat in experiment să cănte fără nici o problemă alături de cele mai mari orchestre ale lumii, care au acceptat să participe in proiectul conceput de Machover. Producători consacraţi de jucării, precum Fisher-Price, au şi pus in circulaţie pe piaţă unele dintre invenţiile pe care echipa de la MIT le-a folosit in acest proiect. "Pictorul de simfonii" (Symphony Painter), bazat pe softul Hyperscore, este doar un exemplu in acest sens.

LUMEA CA O OPERĂ. Insă domeniul unde toată ştiinţa folosită in crearea hiperinstrumentelor atinge gradul maxim de vizibilitate este cel al spectacolelor speciale de operă pe care Tod Machover le-a compus şi le-a pus in scenă. Pentru 2008, muzicianul de la MIT Media Lab pregăteşte premiera operei "Moartea şi Familia Powers", unde geniul său creativ şi originalitatea in găndirea muzicii, a surselor şi metodelor ei de expresie sunt evidente. Dacă pănă acum amatorii de operă mergeau la un spectacol unde soliştii apar pe scenă, iar orchestra ii acompaniază, cei care vor fi prezenţi la premiera creaţiei lui Machover vor avea surprize de proporţii. Pentru că "instrumentul din «Moartea şi Familia Powers» este intreaga scenă, care devine vie, pulsănd şi vibrănd. Cu această operă am incercat să provoc şi să desfid toate percepţiile pe care le avem despre multimedia, acel gen de sistem de sunet gigantic şi ecrane de proiecţie imense pe care le asociem unei arene de muzică rock" notează Machover.

Trebuie spus că in această operă, unul din instrumentele cele mai importante este un... candelabru. Structura sa este făcută dintr-un sistem de coarde şi de lumini care să amplifice şi să creeze sunetele specifice pentru diferitele momente ale partiturilor. Cotoarele cărţilor din biblioteca de pe scenă sunt in fapt ecrane capabile să afişeze fragmente de imagine şi culoare care să conducă la formarea unor reprezentări vizuale unice, care vor acompania sunetul. Scena are un sistem robotic de ultimă generaţie ce permite uimitoare modulaţii fonice şi de lumină. Simon Powers, personajul principal, deşi apare ca prezenţă fizică pe scenă, se metamorfozează ulterior, conform datelor libretului, intr-o prezenţă pur muzicală, existenţă in spaţiul holografic al scenei, vocea sa fiind intepretată de solistul care va cănta dintr-o incintă specială creată pentru el.

ANTECEDENTE. Intrebat ce fel de materiale foloseşte pentru crearea unui hiperinstrument, Tod Machover comentează: "Orice este potrivit pentru proiectul care este la indemănă. Nu există ceva ce n-aş incerca, in clipa in care găsesc că acel lucru este potrivit pentru o anumită idee, proiect sau persoană. Conceptul şi circumstanţele sunt cele care decid, nu materialul". Iar nasul muzical, scaunul care căntă, găndacii care bat ritmul sau hiperinstrumentele precum vioara sunt modalităţi de a crea interfeţe surprinzătoare pentru muzică, in viziunea lui Tod Machover. Pornind de la acest punct, Diana Young explică principiile de la care pleacă surpriza şi mirajul hiperinstrumentelor: "In cazul unui instrument tradiţional, acustica şi sunetul erau determinate de fizica acelui instrument, de forma şi structura lui. Insă acum, in cazul unui instrument electronic, digital, acest fapt nu mai este valabil. Imput-ul şi output-ul a ceea ce un utilizator poate face, contrastat cu sunetul creat, este in intregime dependent de cel care face designul acelui instrument. Este o provocare uriaşă".

Deşi poate părea simplu, crearea formelor originale ale instrumentelor este dublată de o cercetare asiduă a toturor parametrilor, care dictează modul in care acestea se comportă in măinile interpreţilor. "Pentru proiectul lui Tod Machover, Toy Symphony (Simfonia jucăriilor) am pus la punct prima versiune de hiper-arcuş. A fost folosit cu ceea ce noi numeam in acel moment hipervioară. Deci a fost utilizat pentru a putea capta diferite tehnici tradiţionale de mănuire a arcuşului şi pentru a stabili tipuri de control asupra lui prin calculator. Modul in care hiperinstrumentele sună depinde cel mai mult de cel care le foloseşte, depinde numai de imaginaţia celui care interpretează pe un astfel de instrument, pentru că sunetul este procesat printr-un calculator", detaliază Diana Young.

Tănăra cercetătoare de la MIT Media Lab a pus de altfel la punct un sistem general de măsurători pentru tehnicile de folosire ale arcuşului de vioară. Este un sistem calibrat pentru a produce valori fizice convertibile in unităţi de măsurare. "Am creat un sistem care măsoară forţa arcuşului care alunecă pe coarde in newtoni pe centimetri pe secundă. Cele mai recente cercetări ale mele sunt legate de folosirea acestui tip de măsurători pentru a vedea felul in care soliştii interpretează, gesturile pe care le folosesc pentru a crea un anumit sunet", povesteşte Young.

Diana a folosit pentru cercetările sale o vioară electrică Yahama, eliminănd din start instrumentele acustice. "Dar aceasta era suficient de similară in privinţa sunetului şi a formei pentru astudia diferitele răspunsuri acustice la diferitele gesturi. Aşa că am făcut o examinare a şase tehnici de utilizare a arcuşului şi am incercat să văd dacă pot pronostica, doar din gestul utilizat, ce fel de tehnică a arcuşului era folosită. Şi am reuşit. Cu rate foarte mari de succes." Şi poate unul dintre cele mai răsunătoare succese ale hiperinstrumentelor a fost momentul in care faimosul violoncelist Yo-Yo Ma, celebru in toate sălile de concert ale mapamondului, a căntat la un hiperinstrument special conceput pentru el, oferind astfel, incă o dată, consacrarea deplină a geniului şi a viziunii de avangardă pe care Tod Machover, impreună cu echipa sa de cercetători de la MIT Media Lab, a demonstrat-o pe parcursul unei cariere impresionante. Şi care oferă constant o privire furişă din prezentul nostru direct in viitorul muzicii.

Jucării

Găndacii care bat ritmul, concepuţi pentru proiectul Toy Symphony, fac parte din a doua generaţie de hiperinstrumente create de MIT Media Lab. Aceste dispozitive au capacitatea de a memora secvenţele de ritm introduse de utilizator, iar prin senzorii dispuşI pe cele două lamele care arată ca nişte antene, se transmit datele şi informaţiile in interfaţa calculatorului. Formatul lor atractiv nu inhibă copiii, provocăndu-le curiozitatea şi stimulăndu-i astfel să exploreze uşor fundamentele ritmului muzical.

PROVOCARE

"Mulţi muzicieni profesionişti sunt interesaţi acum de incorporarea noilor tehnologii in instrumentele muzicale. A fost extrem de dificil insă să transmitem acest mesaj, să facem cunoscute cercetările noastre, deoarece este foarte dificil să faci lucruri care sunt in fază experimentală, mai ales atunci cănd sunt comparate cu modelele a ceea ce oamenii inţeleg deja, şi inţeleg foarte bine, şi pe care le-au acceptat de multă vreme", relatează Diana Young.

PIONIERAT

Diferenţele dintre instrumentele tradiţionale, acustice şi hiperinstrumente incep să fie inţelese doar in urma cercetărilor pe care MIT Media Lab le face in prezent. Pornind de la ideea că instrumentele acustice sunt limitate de fizica şi de structura lor, noile hiperinstrumente pot modifica sensibil registrele acustice cu care ne-am obişnuit şi pot oferi palete de opţiuni imposibile pe instrumentele clasice, in funcţie de capacităţile de interpretare individuale.

CV

Tod Machover s-a născut in 1953, in Statele Unite, la New Yok, intr-o familie cu tradiţii muzicale. Mama sa, profesoară de pian, l-a introdus in lumea muzicii la doi ani, iar la şase ani a inceput studiul violoncelului. Atras incă din adolescenţă de ingemănarea dintre muzică şI efectele sunetului procesate electronic, Machover işi continuă studiile muzicale la prestigiosul conservator Julliard, după care in 1978, pleacă la Paris pentru a lucra la avangardistul institut de muzică IRCAM, condus de muzicianul Pierre Boulez.In 1985, devine profesor de muzică şi media la Massachusetts Institute of Technology, fiind conducătorul Laboratorului Media.