x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Praf de stele

Praf de stele

de Alexandra Zotta    |    11 Oct 2008   •   00:00

Stardust, capsula care a colectat primele mostre dintr-o cometă, va fi expusă de către NASA la Muzeul pentru Spaţiu "Smithsonian" din Washington DC, unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.



Stardust, capsula care a colectat primele mostre dintr-o cometă, va fi expusă de către NASA la Muzeul pentru Spaţiu "Smithsonian" din Washington DC, unul dintre cele mai vizitate muzee din lume.


La sărbătorirea a 50 de ani de existenţă, Agenţia Spaţială Americană a decis s-o încadreze pe Stardust (în traducere, "Praf de stele") acolo unde îi este locul, alături de celelalte obiecte care au făcut istorie în astronautică şi aeronautică. Capsula va fi expusă în aceeaşi sală în care se află avionul Ryan M-2 modificat, numit "Spirit of St. Louis", cu ajutorul căruia Charles Lindbergh a realizat primul zbor transatlantic; nava Friendship 7, care, pilotată de John Glenn, a realizat primul zbor orbital cu oameni la bord; şi, nu în ultimul rând, Apollo 11, modulul de comandă al navetei Columbia, care a transportat primii oameni pe Lună, informează site-ul oficial NASA. Alături de capsulă vor mai fi expuse, în cadrul aceleiaşi colecţii, costumul purtat de managerul proiectului Stardust, Thomas Duxbury, precum şi mostre de aerogel, o substanţă solidă constituită în mare parte din aer, folosită la capturarea particulelor cometei.
Capsula s-a întors din spaţiu la 15 ianuarie 2006 şi a aterizat în statul american Utah, după ce a realizat o călătorie de trei miliarde de mile în jurul cometei Wild 2. "Foarte puţini oameni reuşesc să construiască un aparat, să-l lanseze în spaţiu, să vadă o misiune de succes, apoi să pună din nou mâna pe el. Este fenomenal să poţi împărtăşi aşa ceva şi publicului", a declarat Karen McNamara, participant la revenirea capsulei Stardust.


STARDUST NEXT. Întregul aparat era format dintr-o navă şi capsula care, printr-un sistem asemănător unei rachete de tenis, a reuşit să capteze particule din cometa Wild 2, după ce s-a apropiat de ea, la o distanţă de 150 de mile, în ianuarie 2004, după cinci ani de zbor. Naveta însoţitoare se află încă în spaţiu şi după îndeplinirea cu succes a acestei misiuni, va vizita cometa 9P/Tempel 1 pentru a capta imagini cu schimbările care
s-au produs în nucleul acestui obiect extraterestru după ce cometa s-a apropiat foarte mult de Soare. Noua misiune, numită Stardust NexT, va marca prima revizitare a unei comete. Prima dată ea a fost urmărită în 2005 prin intermediul navetei Deep Impact. De obicei, când o parte a unei navete ajunge la Muzeul de Ştiinţă "Smithsonian", înseamnă că misiunea s-a încheiat, însă naveta Stardust va mai realiza o acţiune pentru NASA în februarie 2011, când va zbura până la o distanţă de 120 de mile de cometă", a declarat Rick Grammier, managerul proiectului Stardust NexT.

×
Subiecte în articol: special stardust