x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Primii ochi artificiali, creaţi în laborator. UE a dat 2 milioane de euro pentru proiect. Vezi ce utilitate ar putea avea

Primii ochi artificiali, creaţi în laborator. UE a dat 2 milioane de euro pentru proiect. Vezi ce utilitate ar putea avea

14 Aug 2013   •   17:46
Primii ochi artificiali, creaţi în laborator. UE a dat 2 milioane de euro pentru proiect. Vezi ce utilitate ar putea avea

După ce au analizat modul în care funcţionează ochii insectelor, oameni de ştiinţă din Elveţia, Germania şi Franţa au proiectat şi au construit, în miniatură, primii ochi artificiali curbaţi compuşi pe deplin funcţionali.
Proiectul “CURVACE” a primit 2 milioane euro  din fonduri UE pentru a dezvolta ochi de “insectă” în miniatură, care au un mare potenţial industrial în domeniul roboticii mobile, al îmbrăcăminţii inteligente şi al aplicaţiilor medicale.

Detectarea panoramică a mişcării
În viitor, ochiul compus artificial ar putea fi utilizat în domenii în care detectarea panoramică a mişcării este primordială, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. De exemplu, un ochi compus artificial flexibil ar putea fi fixat pe autovehicule pentru detectarea eficientă a obstacolelor (de exemplu, în timpul manevrelor de parcare, pentru ghidarea automată a vehiculelor, pentru detectarea autovehiculelor sau a pietonilor care se apropie prea mult) sau ar putea fi instalat în microvehiculele aeriene (Micro Air Vehicles - MAV) în scopul navigării fără coliziuni, bazate pe vedere (de exemplu, în cursul aterizării sau pentru evitarea obstacolelor, cum ar fi în cadrul operaţiunilor de salvare).

Integraţi în ţesături

Datorită fineţii şi flexibilităţii lor inerente, aceşti ochi ar putea fi, de asemenea, integraţi în ţesături pentru fabricarea hainelor inteligente, cum ar fi pălăriile inteligente, dotate cu sisteme de alertă de coliziune pentru persoanele cu deficienţe de vedere.
În plus, ochii compuşi artificiali flexibili ar putea fi fixaţi pe pereţi şi pe mobilă în casele inteligente pentru detectarea mişcării (de exemplu, pentru persoanele în vârstă în cazurile asistenţei pentru autonomie la domiciliu sau pentru copii, cu un rol de prevenire a accidentelor).

Soluţii sofisticate din natură
“Natura ne oferă numeroase soluţii extrem de sofisticate în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor. Programele de cercetare finanţate de CE ne oferă posibilitatea de a ne inspira, a înţelege, a imita şi a recrea la scară industrială unele dintre lucrurile minunate pe care ni le-a dat Mama Natură, astfel încât să putem îmbunătăţi viaţa cetăţenilor noştri” , a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Neelie Kroes.

Caracteristici
Ochiul compus are caracteristici şi funcţii similare ochiului de Drosophila melanogaster şi de alte artropode. Ochiul, un obiect cilindric minuscul (diametru de 12,8 mm, 1,75 grame), este alcătuit din 630 de “ochi de bază”, denumiţi omatidii, dispuşi în 42 de coloane cu câte 15 senzori fiecare. Fiecare omatidie este alcătuită dintr-o lentilă (172 de microni), combinată cu un pixel electronic (30 de microni). Aceşti senzori au proprietăţi optice avansate, cum ar fi un câmp vizual panoramic neîntrerupt de 180°x60°, cu o profunzime mare a câmpului, şi se pot adapta la o mare varietate de condiţii de luminozitate.

Proiectul
Proiectul CURVACE a fost finanţat prin intermediul programului FET-Open (Future and Emerging Technologies) al Comisiei Europene. Ca parte din componenta “Excelenţă ştiinţifică” a programului Orizont 2020, programul-cadru al UE pentru cercetare şi inovare, FET-Open promovează ideile novatoare: cercetarea în colaborare pentru ştiinţa şi tehnologia vizionare şi cu grad ridicat de risc, aflate în stadii incipiente.
La proiect au colaborat cinci instituţii: EPFL (Elveţia), Universitatea Aix-Marseille şi CNRS (Franţa), Institutul Frauenhofer pentru optică aplicată şi inginerie de precizie (Germania) şi Universitatea din Tübingen (Germania), care au lucrat împreună timp de 45 de luni (1.10.2009-30.6.2013). Bugetul întregului proiect este de 2,73 milioane euro, dintre care 2,09 milioane euro  provin din fonduri UE.
Rezultatele au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences of the USA.


×