x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Prin Univers

Prin Univers

de Jurnalul National    |    27 Sep 2007   •   00:00
Prin Univers
Sursa foto: AFP /

De la momentul 0 al apariţiei sale, pănă in clipa in care se va sfărşi, Editura RAO propune un ghid complet al Universului

De la momentul 0 al apariţiei sale, pănă in clipa in care se va sfărşi, Editura RAO propune un ghid complet al Universului

Cum a inceput Universul? Ce s-a intăplat in primele secunde după explozia primordială? Lucrarea "BANG! Istoria completă a universului", apărută intr-o superbă prezentare grafică, sub sigla Editurii RAO, doreşte să introducă cititorii pasionaţi de astronomie, planetologie sau astrofizică in complicatele procese care domină spaţiul cosmic. Echipa de autori este una de zile mari, deoarece "Bang!" este semnată de Brian May, fostul chitarist de la formaţia Queen, un astronom reputat, dar mai puţin cunoscut publicului in această ipostază, de Sir Patrick Moore, unul dintre membrii cei mai prestigioşi ai comunităţii academice de astronomie din Regatul Unit, şi de Chris Lintott, membru al Societăţii Regale de Astronomie, care a fost gazda uneia dintre cele mai populare emisiuni de televiziune destinată prezentării cosmosului.

STRUCTURA. Plimbarea cronologică prin "viaţa" Universului nostru incepe cu 13,7 miliarde de ani in urmă, trece prin formarea primelor stele şi galaxii, face un tur complet al sistemului solar şi se termină cu scenariile probabile pentru sfărşitul lumii la scară cosmică. Complicatele procese fizice care determină legile fizicii in spaţiul cosmic sunt explicate simplu şi pe inţelesul unui public neavizat, fiind astfel o lectură extraordinară pentru cei care vor să-şi consolideze cunoştinţele de astronomie.

Marii exploratori şi călătoriile lor

Autor: Dr. Rainer Köthe

Editura: RAO

Dacă ar fi să trasăm pe un glob pămăntesc rutele parcurse de fiecare mare explorator, din Antichitate pănă in prezent, probabil că am obţine un păienjeniş des de fire. Marco Polo, Cristofor Columb, Leif Eriksson, Vasco da Gama, Henric Navigatorul, Alexandru cel Mare sau Ginghis Han işi dezvăluie paşii, aventurile, ideile şi crezurile lor despre lume, in paginile lucrării "Marii Exploratori şi călătoriile lor" editată de RAO in colecţia "Enciclopediile RAO". Intr-un format grafic extrem de atrăgător, ilustrat cu desenele lui Dieter Müller şi hărţile lui Jürgen Pieplow, cititorul va face o călătorie impreună cu marii cutreierători ai istoriei omenirii şi işi va dori cu siguranţă să le calce pe urme, fie că vorbim de gheţurile Arcticii, sau de uscăciunea deşerturilor de pe Drumul Mătăsii. Detaliile despre felul in care exploratorii au inţeles şi au descris lumea sunt surprinse cronologic de autorul lucrării şi oferă o perspectivă introductivă cuprinzătoare in biografiile oamenilor care au străbătut mapamondul, in goana lor spre putere, sau din pura plăcere de a fi mereu curios.

Agresivitatea pasivă

Autori: Tim Murphy, Lorian Hoff Oberlin

Editura: Trei

In colecţia "Psihologia practică", Editura Trei propune un titlu in care cu siguranţă se vor regăsi foarte mulţi dintre cei care simt că stresul cotidian, generat fie de serviciul agitat, fie de o viaţă personală tensionată, devine copleşitor şi extrem de dificil de controlat. "Agresivitatea pasivă - Cum să o recunoşti şi controlezi la tine şi la ceilalţi", scrisă de congressman-ul american Tim Murphy, psiholog cu o vechime considerabilă in practica de cabinet, impreună cu Lorian Hoff Oberlin, autoarea mai multor best-seller-uri, işi propune să ofere instrumente pentru o inţelegere aprofundată a cauzelor şi a manisfestărilor măniei ce conduc la apariţia tipurilor de agresivitate. Fie că este vorba de agresivitatea pasivă dezvoltată la serviciu, in familie sau la şcoală, cartea oferă soluţii practice de combatere a stress-ului care naşte mănia şi conduce la instalarea acestei stări.

×
Subiecte în articol: zoom