Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Interesul pentru încălzirea globală se află în atenţia liderilor lumii de mai multe decenii, dar abia în 1997, reprezentanţi din 160 de ţări stabileau, în Japonia, reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră ale marilor poluatori.
Interesul pentru încălzirea globală se află în atenţia liderilor lumii de mai multe decenii, dar abia în 1997, reprezentanţi din 160 de ţări stabileau, în Japonia, reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră ale marilor poluatori.
Acordul negociat în decembrie 1997, la Kyoto, între liderii politici ai 160 de ţări prevede ca ţările industrializate să-şi reducă emisiile cu 5,2% în perioada 2008-2012, faţă de nivelul pe care îl aveau în 1990.
PE RÎND. Ţările bogate nu s-au înghesuit să ratifice acest tratat. În 2001, 41 de ţări au ratificat documentul, iar trei ani mai tîrziu numărul acestora ajunsese deja la 127, între care China, India, Rusia, România şi toţi ceilalţi membri actuali ai Uniunii Europene. În noiembrie 2007, 175 de ţări au aprobat implementarea protocolului. Unui număr de 36 de poluatori – între care Uniunea Europeană în ansamblul ei – li se cere să reducă emisiile la nivelurile stipulate, în tratat, pentru fiecare parte. Alte 137 de ţări în curs de dezvoltare (între care Brazilia, India şi China), care au ratificat Protocolul, nu au obligaţia reducerii emisiilor – ele trebuie numai să le monitorizeze şi să le raporteze.
Obiectivele Protocolului de la Kyoto au fost de la bun început considerate deosebit de ambiţioase – reducerea emisiilor de CO2 şi a altor gaze cu efect de seră sau angajarea ţărilor semnatare la comerţul cu emisii. Obiectivele au fost atît de ambiţioase, încît “au dus la blocarea, pentru aproape un deceniu, a aplicării acordului”, comentează BBC. Abia în 2004 condiţia primordială prin care se putea pune în aplicare protocolul – ratificarea de către 55 de state care produc 55% din emisiile globale de CO2 – a fost îndeplinită. În 2004, Rusia a fost cea de-a 141-a ţară care a aprobat Protocolul de la Kyoto. Din nou Rusia a luat-o înaintea Statelor Unite, care, deşi sînt cele mai mari poluatoare din lume, au tot ezitat să ratifice Protocolul.
PIEDICI. Deşi este ratificat de o majoritate covîrşitoare şi a intrat în vigoare la 16 februarie 2005, protocolul nu poate funcţiona cu motoarele la maximum pentru că unele ţări au refuzat să-l aprobe (SUA şi Australia, care sînt responsabile pentru aproximativ un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră de pe Planetă) sau nu pot ţine pur şi simplu pasul cu obligaţiile asumate (China şi India, care au creşteri economice continue şi rapide). Chiar dacă aceste state au anunţat că vor lua măsuri unilaterale pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, criticile şi presiunile venite din partea grupărilor ecologiste din întreaga lume continuă să fie numeroase.
În ceea ce priveşte Statele Unite, refuzul Washingtonului de a ratifica Protocolul de la Kyoto este justificat prin pierderi economice. Autorităţile americane au invocat în repetate rînduri studiile experţilor care susţin inutilitatea măsurilor impuse la Kyoto, în cadrul acordului semnat sub auspiciile Convenţiei ONU pentru Schimbări Climatice.
PRESIUNI. Preşedintele SUA, George W. Bush, a reuşit de fiecare dată să se sustragă criticilor internaţionale. El a făcut o serie de presiuni pe lîngă membrii G8 pentru a ajunge la un acord privind reducerea gazelor cu efect de seră. Un astfel de document a fost semnat la finele lui 2007, la puţin timp după ce ONU a anunţat, într-un raport laborios, că fenomenul schimbărilor climatice este cît se poate de real. G8 a semnat un acord de principiu, la care au aderat nu doar membrii grupului ţărilor industrializate, dar şi cîteva ţări în curs de dezvoltare, între care China, India şi Brazilia. La sfîrşitul anului trecut, o nouă conferinţă internaţională – organizată în Indonezia – avea să readucă în prim-plan necesitatea ca SUA să lase garda jos şi să se alăture celorlalţi poluatori care s-au angajat să-şi reducă emisiile. Liderii lumii au încheiat în Insulele Bali “o foaie de parcurs” pentru negocierile asupra unui nou acord care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto. În Foaie se arată că este nevoie de cel puţin doi ani de negocieri pentru a se stabili textul documentului care va lua locul acordului de la Kyoto. Se aminteşte totodată de nevoia imperativă de reduceri majore ale emisiilor, dar nu sînt oferite obiective concrete pe care ţările să fie obligate să le îndeplinească.
Eforturile globale împotriva schimbărilor climatice datează de mai bine de 20 de ani. În 1987, la Montreal, în Canada, a fost semnat un tratat care stabilea măsurile necesare pentru oprirea distrugerii stratului de ozon. Anii scurşi din 1987 au arătat că un asemenea protocol mondial putea fi un succes.
