x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Oamenii de știință avertizează: RASA UMANĂ AR PUTEA PIERI ÎN CÂTEVA ZECI DE ANI! Care e motivul

Oamenii de știință avertizează: RASA UMANĂ AR PUTEA PIERI ÎN CÂTEVA ZECI DE ANI! Care e motivul

20 Noi 2012   •   15:40
 Oamenii de știință avertizează: RASA UMANĂ AR PUTEA PIERI ÎN CÂTEVA ZECI DE ANI! Care e motivul
Sursa foto: Slim ALLAGUI/AFP
Efectele încălzirii globale sunt mult mai grave decât se credea în urmă cu cinci ani, când a fost publicat ultimul raport al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbările Climatice, informează NewScientist. Următorul raport va fi publicat în anul 2014 și se pare că va conține un avertisment foarte serios: spița umană este amenințată cu dispariția, din cauza amplitudinii fenomenului încălzirii globale și a efectelor acestuia. Într-o perioadă foarte scurtă de timp, chiar de ordinul zecilor de ani, clima ar putea deveni insuportabil de caldă pentru om. Deja, numărul deceselor cauzate de căldură a crescut simțitor. Conform unui studiu din 2008, 70.000 de francezi și-au pierdut viața, în vara anului 2003, când temperatura s-a menținut la peste 40 de grade Celsius, șapte zile la rând.
Dacă tendințele actuale se mențin, stratul de gheață din Oceanul Arctic s-ar putea topi, complet, în zece – douăzeci de ani și nu până la sfârșitul secolului, așa cum se estima cu doar cinci ani în urmă.
Stratul de gheață din Groenlanda este, și el, într-un proces de topire mult mai avansat.
Deși se aștepta ca încălzirea să aibă ca efect benefic creșterea producției globale de hrană, lucrurile stau exact pe dos: procesul de deșertificare se accentuează și suprafața agricolă se restrânge, producția fiind în scădere.
Biosfera planetei absoarbe, în prezent, jumătate din emisiile de CO2. Dar, foarte curând, emisiile vor depăși cu mult capacitatea de absorbție, iar stratul de ozon va fi mult mai puternic atacat și penetrat. Dacă am stopa comlet emisiile de CO2 „mâine”, poate am reuși să evităm dezastrul, spun cercetătorii. De fapt, emisiile sunt în continuă creștere... 

Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×