x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Războinic Canaanit, după 4.000 de ani

Războinic Canaanit, după 4.000 de ani

09 Aug 2008   •   00:00

O echipă de arheologi de la British Museum a desco­perit scheletul unui răz­boinic din Canaan într-un mor­mînt din Sidon, regiune în sudul Libanului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, rămăşiţele datează din jurul anului 2.000 î.Hr., război­nicul fiind îngropat la vîrsta de 15-20 de ani.



O echipă de arheologi de la British Museum a desco­perit scheletul unui răz­boinic din Canaan într-un mor­mînt din Sidon, regiune în sudul Libanului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, rămăşiţele datează din jurul anului 2.000 î.Hr., război­nicul fiind îngropat la vîrsta de 15-20 de ani. "Acesta este al 77-lea mormînt pe care îl des­coperim în acest sit arheologic de cînd am început săpăturile în urmă cu zece ani", a spus arheologul Claude Doumet Serhal, adăugînd că, anterior acestei descoperiri, echipa dezgropase un alt schelet, datînd din aceeaşi perioadă, oasele aparţinînd însă unui nou-născut.  

Arheologii speră să găsească şi alte rămăşiţe, fapt pentru care vor continua săpăturile pînă la începutul lunii septembrie. Sidon este cel de-al treilea oraş ca mărime din Liban, şi a fost unul dintre cele mai importante zone urbane din perioada feniciană. "Putem spune că, prin intermediul descoperirilor pe care le-am făcut aici, vom reuşi să construim un grafic care să reprezinte istoria acestui oraş meditera­nean, centru comercial încă din anul 3.000 î.Hr.", spune Serhal. În timpul celor zece ani de săpături desfăşurate în situl arheologic din Sidon, arheologii au descoperit constant mor­minte şi vase funerare pentru copii şi adulţi.


ÎMBĂLSĂMARE ÎN GRECIA ANTICĂ
Oamenii de ştiinţă au descoperit prima dovadă a existenţei ritualului de îmbălsămare la poporul grec aflat sub dominaţie romană, scrie publicaţia online Live Science. Cercetătorii germani au descoperit scheletul mumificat al unei femei tratat cu răşini, uleiuri şi mirodenii, rămăşiţele datînd din anul 300 î.Hr. Potrivit experţilor, această metodă a făcut posibilă conservarea parţială a unor porţiuni de ţesut, devenit acum sfărîmicios, printre care sprîncenele, un muşchi al mîinii şi părul.

SARDISUL READUS LA VIAŢĂ

Săpăturile arheologice în zona în care odată se ridica frumusul oraş Sardis (din Turcia de astăzi) continuă să scoată la lumină artefacte vechi de aproximativ cinci milenii. Excavaţiile iniţiate în urmă cu 154 de ani au reuşit să ofere suficiente informaţii oamenilor de ştiinţă pentru a crea un tablou cît de cît complet despre prosperitatea locuitorilor Sardisului în timpul perioadelor persană şi romană. Nu degeaba, oraşul era cunoscut, în urmă cu 5.000 de ani, sub denumirea de "Regina Asiei".

DESCOPERIRE LA VELIKO TÎRNOVO
Arheologii bulgari au descoperit o sticluţă veche de 900 de ani. În urma unor excavaţii efectuate pe dealul Ţareveţ, situat lîngă oraşul Veliko Tîrnovo, vechea capitală medievală a Bulgariei, arheologii au găsit acest flacon de opt centimetri înălţime şi cinci centimetri diametru. Sticluţa, care poartă simboluri religioase şi care datează din secolele al XII-lea sau al XIII-lea, era folosită pentru mir, spun experţii, care au găsit-o nu departe de zidurile de sud ale cetăţii medievale.

LUMEA DIN ADÎNCURI
Oamenii de ştiinţă britanici spun că pe fundul mării dintre sud-estul Angliei şi Olanda se află o lume demult dispărută, care datează de aproximativ 10.000 de ani. Folosindu-se de informaţii adunate de la centrele seismografice, arheologii britanici au creat chiar o hartă a lumii scufundate, pe care au numit-o Doggerland. Ei spun că aici vor fi găsite cele mai impresionante artefacte. Deocamdată, britanicii iau lecţii de la colegii lor americani din statul Ohio. Această regiune are propria ei lume dispărută sub apele lacului Erie.  

MIT BIBLIC CONFIRMAT

Arheologii israelieni au descope­rit un sigiliu ştanţat care a aparţinut unui slujitor al regelui biblic Zedekiah, informează o publicaţie israeliană preluată de Archaeology News. Sigiliul a fost găsit în timpul unor săpături arheologice în aşa-numitul Oraşul al lui David din Ierusa­lim, potrivit specialiştilor, obiectul datînd de acum 2.600 de ani. Acest sigiliu, ştanţat cu numele Gedalyahu ben Pashur, a fost găsit la cîţiva metri distanţă de un alt sigiliu, descoperit în urmă cu trei ani, ştanţat cu numele unui alt servitor al regelui Zedekiah. Amîndoi slujitorii sînt menţionaţi în Cartea profetului Ieremia, alături de numele altor doi oameni ai regelui, în momentul îndeplinirii ordinului dat de Zedekiah de a-l ucide pe profet.

×
Subiecte în articol: arheo