x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Reţele sociale cu 400 de ani înaintea apariţiei Internetului? Vezi despre ce este vorba

Reţele sociale cu 400 de ani înaintea apariţiei Internetului? Vezi despre ce este vorba

de Marina Constantinoiu    |    07 Iul 2011   •   16:18

Specialisti britanici in perioada Renasterii au descoperit ca o adevarata retea sociala, chiar inaintea crearii Twitter-ului sau a Facebook, a fost "tesuta' acum 400 de ani de-a lungul Europei de catre intelectualii si inteleptii italieni, relateaza maxisciences.com.

"Academiile italiene, 1525-1700: primele retele intelectuale ale Europei moderne', acesta este numele proiectului de cercetare care-l are drept coordonator pe Jane Everson, profesor la Scoala de limbi moderne, literaturi si culturi la Royal Holloway College (Universitatea din Londra). Aceasta ancheta vasta urmareste activitatile si functionarea academiilor italiene de acum 400 de ani, un grup de institutii alternative universitatilor si organelor statului, care aveau o puternica influenta asupra dezbaterilor actualitatii in epoca.

Cercetatorii au descoperit ca aceste academii reusisera in epoca sa teasa o infloritoare retea de schimb, discutand probleme care se refereau la domenii foarte diverse, precum limba si literatura, artele, stiintele (cum ar fi astronomia), tehnologia sau medicina.

"Academiile au fost internationale, daca e sa ne luam dupa numarul mare de aderenti si de schimburi cu savantii si institutiile altor tari europene. Data fiind reflectarea internationala, concluzionam ca academiile au creat retelele intelectuale ale Europei moderne, adica echivalentul retelelor de schimb intelectual si cultural de azi, care isi au baza in Internet', a declarat Jane Everson.

×