x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cum aratau paienjenii in urmă cu 100 de milioane de ani

Cum aratau paienjenii in urmă cu 100 de milioane de ani

06 Feb 2018   •   07:27
Cum aratau paienjenii in urmă cu 100 de milioane de ani

Cercetătorii au anunţat descoperirea unui specimen ciudat de păianjen, vechi de 100 de milioane de ani, care avea o coadă acoperită cu păr.

 

La originea identificării acestei noi specii sunt patru fosile de păianjeni primitivi, prinşi în ambră în urmă cu 100 de milioane de ani în actualul Myanmar. Foarte bine conservate, specimenele fac obiectul a două articole diferite în revista "Nature Ecology & Evolution".

În afară de picioare, chelicere şi de organele filiere (apendicele utilizate pentru a fabrica firele de mătase şi a ţese pânza), acest păianjen foarte vechi ar fi avut şi o coadă acoperită cu păr scurt, care semăna puţin cu cea a scorpionilor. Acest apendice ar fi putut permite "detectarea mediului", potrivit lui Paul Selden, din cadrul Institutului de paleontologie şi al Departamentului de geologie al Universităţii din Kansas, coautor al unuia dintre studii.

Minuscul, în condiţiile în care fiecare fosilă avea circa 7-8 mm lungime, incluzând cei 5 milimetri ai cozii, animalul a fost numit Chimerarachne yingi, o referire la Himera, monstrul hibrid al mitologiei greceşti, pentru că reprezintă "un amestec curios de caracteristici vechi şi moderne".

Apăruţi în urmă cu peste 300 de milioane de ani, păianjenii sunt acum prezenţi pe întreg globul şi sunt împărţiţi în nu mai puţin de 47.000 de specii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: paianjen coada studiu cercetare stiinta