x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Roşia "miracol"

Roşia "miracol"

01 Noi 2008   •   00:00

Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze în laborator, prin intermediul ingineriei genetice, o roşie care ne poate proteja contra cancerului, informează agenţia Reuters. Tomata de culoare vânătă conţine două gene prelevate de la gura-leului, gene care stimulează pigmentarea în culoare purpurie a legumelor.



 Tomata vânătă conţine totodată substanţe nutritive care se regăsesc la mure, afine şi la alte câteva fructe colorate. Specialiştii de la Centrul britanic John Innes susţin că pigmentul denumit antocianină, care este un antioxidant regăsit în afine şi în coacăze negre, reduce riscul apariţiei cancerului, a bolilor de inimă şi a unor afecţiuni ale sistemului neurologic. De altfel, în timpul cercetărilor s-a arătat că şoarecii de laborator, susceptibili de cancer, au fost trataţi cu tomate purpurii şi au reuşit să învingă boala. De-a lungul ultimilor ani, oamenii de ştiinţă au reuşit să demonstreze că antocianina, un pigment solubil în apă, reduce frecvenţa cancerelor, indiferent de localizarea acestora. Acest antioxidant – spun specialiştii – acţionează direct prin distrugerea tumorii şi indirect prin reciclarea glutationului (cel mai important şi mai puternic dintre antioxidanţii produşi de organism, conform Dicţionarului Medical). Potrivit presei americane, care citează din studiul condus de Cathie Martin de la Centrul de biotehnologie John Innes, această descoperire vine în sprijinul ideii că plantele şi legumele pot fi modificate genetic pentru a-i ajuta pe oameni să fie sănătoşi. De altfel, specialiştii care au efectuat studiul şi au modificat genetic roşiile respective şi-au motivat interesul pentru acest tip de experiment din prisma nevoii de promovare a dietelor sănătoase. Deşi legumele sunt recomandate pentru alimentaţia zilnică, multă lume nu respectă aceste indicaţii, spun oamenii de ştiinţă britanici. Există experţi care susţin însă că bolile pot fi evitate şi cu ajutorul unor schimbări simple în viaţa de zi cu zi, în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă, convenţională.

PATRU DOZE PENTRU BĂTRĂNI
Un studiu dat publicităţii recent arată că persoanele cu vârste de peste 65 de ani au nevoie de o doză de vaccin mult mai mare decât doza atribuită unui om tânăr. Oamenii în vârstă au sistemul imunitar slăbit, de aceea ei nu dezvoltă anticorpi aidoma unei persoane tinere. Din acest motiv, pentru ca vaccinul să fie eficient, este nevoie de o cantitate de aproximativ patru ori mai mare care să fie introdusă în organismul slăbit al bătrânilor. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 4.000 de oameni, din care 1.262 au primit doza standard de vaccin (15 micrograme) şi 2.575 au fost injectaţi cu patru doze ale aceluiaşi vaccin.

ASASINI GLOBALI
Primii trei asasini ai lumii contemporane sunt bolile de inimă, bolile infecţioase şi cancerul, se arată într-un studiu publicat la începutul acestei săptămâni, la Geneva, de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Potrivit documentului, atacurile de inimă sunt suferite, de cele mai multe ori, de femei, în fiecare an 29% dintre oameni pierzându-şi viaţa din această cauză. Pe locul al doilea se află bolile infecţioase care se fac răspunzătoare de 16,2% dintre morţile înregistrate la nivel global pe an. Locul al treilea este deţinut de cancer, din cauza căruia mor 12,6% dintre oameni.

SE ÎNMULŢESC FUMĂTORII
O echipă de cercetători din California a descoperit că numărul fumătorilor în SUA se află în continuă creştere. Oamenii de ştiinţă au observat nivelurile de dependenţă faţă de nicotină ale celor aproximativ 600 de fumători care au participat la un program medical derulat în diverse etape, între 1989 şi 2006. În urma studiului s-a arătat că aproximativ 73% dintre fumătorii care au căutat ajutor de specialitate între 2005 şi 2006 sufereau de dependenţă severă de nicotină. În perioada 1989-1990, 55% dintre fumători s-au adresat unui medic specialist pentru a-i ajuta să renunţe la acest viciu, iar, în 1996, 66% dintre fumători au apelat la un specialist pentru a se lăsa de fumat.

CRISTALE LA RINICHI
Câţiva dintre copiii care au fost contaminaţi cu melamină din laptele praf cumpărat din magazine au dezvoltat pietre cristalizate la rinichi. Potrivit unui expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citat de presa europeană, nu este vorba despre pietre obişnuite, pentru că ele nu au fost detectate cu nici unul dintre instrumentele folosite în investigaţiile medicale. Acidul cianuric este o substanţă asemănătoare cu melamina, un compus chimic folosit în industrie. Introdus în laptele praf, acidul cianuric conferă produsului o calitate superioară. Zeci de mii de copii chinezi s-au îmbolnăvit din cauza melaminei din laptele praf contaminat. Potrivit presei, cel puţin patru copii chinezi au murit din cauza complicaţiilor apărute după consumul laptelui.

MĂNCĂRIMEA PIELII ŞI STRESUL
Stresul provoacă mâncărime, au descoperit oamenii de ştiinţă. În cadrul unui studiu asupra unor şoareci de laborator, cercetătorii au observat că, influenţaţi de factori de stres, şoarecii au dezvoltat o reacţie pe fond nervos şi au început să se scarpine. Un comportament asemănător îl au şi oamenii, spun specialiştii.

×
Subiecte în articol: medica