x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "Sărbătoarea cosmosului" la ASE

"Sărbătoarea cosmosului" la ASE

18 Mar 2011   •   19:52

Împlinirea a 50 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic a fost marcată vineri, la ASE, cu ocazia evenimentului “Sărbătoarea Cosmosului”, transmite Agerpres. La manifestare au luat parte Dumitru Prunariu, preşedintele Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, Nikolai Budarin, fost cosmonaut şi actual deputat rus, precum şi ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Alexander Ciurilin.

“Este o bucurie pentru ASE să aducă o sărbătoare a umanităţii care are o semnificaţie deosebită pentru întreaga civilizaţie. Sărbătorim 50 de ani de la primul zbor în spaţiul cosmic al omului şi 30 de ani de la zborul astronautului român Dumitru Prunariu în Cosmos. Sărbătorim cunoaşterea care, până la acest zbor, avea o limită. În spaţiul cosmic nimeni nu are naţionalitate, deşi provine dintr-o ţară, este al Pământului”, a afirmat rectorul Academiei de Studii Economice, Ioan Gheorghe Roşca.

Ambasadorul Federaţiei Ruse în România a spus că evenimentul simbolizează bunele relaţii dintre cele două ţări. “Am trăit cu inima şi sufletul primul zbor a lui Gagarin. Am fost martorii unor evenimente deosebite şi neaşteptate pentru noi. Toate au dat naştere la imaginaţie”. În opinia sa, explorarea Cosmosului a devenit, în prezent, un lucru obişnuit, “o realitate”. “Urmărim să nu se admită militarizarea spaţiului cosmic. Cosmonautica înseamnă investiţie în viitor”, a declarat ambasadorul Ciurilin.

Deputatul Nikolai Budarin a mărturisit că îşi dorea să ajungă în Cosmos încă de mic. El a precizat că dintre cei aproximativ 500 de cosmonauţi ai lumii, 108 sunt ruşi. “Suntem o parte inseparabilă a Universului. A zbura spre stele înseamnă a ne îmbogăţi spiritual şi a găsi noi căi”. În opinia cosmonautului român Dumitru Prunariu, “cele 108 minute de zbor ale lui Iuri Gagarin au schimbat radical paradigma omului cu spaţiul cosmic”.

Reamintim că la 12 aprilie 1961, Iuri Alexeevici Gagarin a devenit primul om care a zburat în spaţiu şi primul pe orbita Pământului.

×