x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Sonda Voyager 2 a ieșit din heliosferă la 41 de ani de la lansare

Sonda Voyager 2 a ieșit din heliosferă la 41 de ani de la lansare

10 Dec 2018   •   22:35
Sonda Voyager 2 a ieșit din heliosferă la 41 de ani de la lansare

Voyager 2, sonda celor de la NASA, a ieșit din heliosferă – balonul de plasmă creat de către Soare care înconjoară cea mai mare parte a sistemului solar. Conform Engadget, sonda a intrat în spațiul interstelar, fiind al doilea obiect făcut de om care ajunge acolo. Voyager 1 a fost primul în 2012.

„Cred că ne bucurăm cu toții și suntem ușurați că sondele Voyager au funcționat destul încât să ajungă până acolo” a spus Suzanne Dodd, managerul de proiect Voyager. „Asta așteptam cu toții. Acum vrem să vedem ce vom învăța de la cele două sonde în afara heliosferei”.

Voyager 2 are ceva ce prima sondă nu avea când a ieșit din heliosferă: un experiment cu plasmă. Acesta nu a mai funcționat după 1980. Pe 5 noiembrie, Voyager 2 a detectat o scădere bruscă a particulelor de vânt solar și nu a mai măsurat vântul solar deloc, semn că a ieșit din sfera protectoare a Soarelui.

Sonda a fost lansată de NASA în 1977 și este cea mai lungă misiune care continuă a celor de la NASA.

Voyager 1 și 2 au fost construite pentru a studia Jupiterul și Saturnul. Dar, la 41 de ani, amândouă încă sunt în spațiu și ne arată ce e în exteriorul heliosferei.

Amândouă navele sunt, practic, încă în sistemul solar. Și ele vor fi în continuare până vor ieși din Norul lui Oort, o coleție de obiecte distante care sunt afectate de gravitația Soarelui. Nu se știe cât de mare este Norul, dar cercetătorii estimează că va dura 300 de ani pentru Voyager 2 să ajungă în marginea interioară și poate 30.000 de ani pentru a ieși complet din el.

×
Subiecte în articol: heliosfera voyager