Sprijin pentru somn

Într-o seară târzie de iarnă din neolitic nu prea erau multe lucruri de făcut pe post de relaxare după o zi epuizantă de vânătoare, prin hăţişurile pădurilor şi prin umbrele reci ale grotelor. Pentru somnul care dădea târcoale, oamenii din vechime

Într-o seară târzie de iarnă din neolitic nu prea erau multe lucruri de făcut pe post de relaxare după o zi epuizantă de vânătoare, prin hăţişurile pădurilor şi prin umbrele reci ale grotelor. Pentru somnul care dădea târcoale, oamenii din vechime s-au gândit să-şi aştearnă un culcuş mai comod decât simpla piatră goală a peşterilor sau pământul bătătorit. Strămoşul patului şi-a făcut aşadar apariţia sub forma unor paie sau frunze îngrămădite pe jos, pe care vânătorii neoliticului îşi odihneau trupul. Încet-încet, pentru că pe jos era curent, sau pentru că din cauza somnului pe pământ au apărut boli, oamenii au ridicat culcuşurile de paie, sprijinindu-le pe pietre şi lemn.

ANTICHITATE. Iar transformarea a continuat. Rame elaborate de lemn, pe care odihneau straturi de textile legate de reţele de frânghii, împodobite cu decoraţiuni, sprijinindu-se pe picioare care imitau picioarele de animale constituiau unul dintre refugiile preferate ale faraonilor. Banchete, recepţii şi consilii regale se desfăşurau de la înălţimea... patului faraonic. Iar mult mai târziu, Ludovic al XIV-lea, regele Soare, era faimos pentru faptul că îşi reunea curtea în jurul unuia dintre sutele de paturi somptuoase, cu baldachin sau fără, în care îşi petrecea foarte mult timp. Saltelele, aşa cum le ştim noi, apar însă doar în perioada Renaşterii, evoluând ulterior de la adunătura de paie sau lână învelită în textile, la suprafeţele perfect plate, cu arcuri, pe care le cunoaştem azi.

DIFERIT. America precolumbiană a găsit însă altă soluţie pentru somn şi odihnă. Hamacul. Inventatorii lui sunt maiaşii, care au perfectat o reţea din sfori de aloe, care au fost împletite într-o plasă ce putea fi agăţată de copaci. Columb a adus în Europa hamacul care a intrat foarte repede în panoplia de obiecte utile ale marinarilor din flotele engleze şi spaniole. La căpătul opus al lumii, rogojinele japoneze, numite tatami, împletite din paie şi spice de orez, au constituit în ultima mie de ani felul în care locuitorii Japoniei s-au odihnit.

Transformări

De la paturile simple, pe suportul cărora se trântea neglijent o pătură sau o plasă de frânghii ca să facă duritatea lemnului mai suportabilă, omenirea a perfecţionat mai multe tipuri de mobilier. Patul cu apă, care are o saltea umplută cu lichid, a fost pus la punct prima dată de romani, folosindu-se piei de animale, tratate să fie impermeabile, umplute cu apă. Apoi, după Evul Mediu, au apărut saltelele. Iar în secolul al XX-lea, paturile Murphy, paturi care se pliază şi dispar în timpul zilei într-un dulap, au devenit unul dintre simbolurile funcţionalităţii decoraţiunilor interioare. Până în prezent, patul este considerat cea mai importantă piesă de mobilier într-o casă. Tehnologiile ultimilor 50 de ani au pus la punct saltele şi paturi din materiale precum spuma sintetică şi fibrele sintetice.