Tatăl broscuţă îşi creşte puii... în gură

În pădurile cu susuri de apă din Chile şi Argentina trăieşte o specie de broscuţe extrem de familistă. După ce femelele depun între trei şi şapte ouă în apă, masculii le înghit pe nerăsuflate de teamă ca prin vecinătate să nu se afle vreun prădător. Specia este cunoscută sub numele de “broasca lui Darwin” sau, în terminologie ştiinţifică, Rhinoderma darwinii, fiind descoperită de marele biolog în călătoria sa de cinci ani la bordul vasului HMS Beagle.

Pentru a-şi proteja micuţii şi a le oferi şansa la o viaţă mai bună, broscuţele masculi îşi umplu sacul vocal cu mormoloci. Puii trăiesc câteva luni bune sub “acoperişul” cald şi umed al părintelui lor, hrănindu-se cu substanţele nutritive din propriul gălbenuş. Când consideră că “fiii” şi “fiicele” sale sunt suficient de maturi pentru a da piept cu vicisitudinile vieţii, tatăl îi eliberează în apropierea cuibului. Urmează o perioadă de refacere pentru el, mai ales că, în timpul perioadei de incubare, masculul nu se hrăneşte aproape deloc!

Broscuţa lui Darwin, o specie care măsoară între 2,5 şi 3,5 centimetri, a învăţat din moşi strămoşi cum să se ferească de prădători. Când se simte ameninţată, ea se întinde pe sol şi se preface moartă până când pericolul dispare. Dacă se află în apropierea unei ape, Rhinoderma darwinii îşi ameţeşte duşmanii cu mişcări bruşte şi sărituri frenetice. Apropierea unui prădător o face pe broscuţă să se întindă pe spate şi să înoate cu ochii deschişi cât cepele pentru a-şi urmări îndeaproape atacatorul şi a-i cunoaşte fiecare mişcare.