Tehnologii futuriste

Copiii de mîine se vor putea juca şi în aer liber cu mingile electronice care sînt pe cale de a fi inventate.

Copiii de mîine se vor putea juca şi în aer liber cu mingile electronice care sînt pe cale de a fi inventate. Alături de acestea, în viitorul apropiat vom atinge poate primele ţesuturi umane scoase la ­imprimantă.

Unii cercetători se preocupă în ultimii ani de soarta planetei şi caută metode cît mai eficiente pentru crearea energiei alternative.

SPERANŢE. O potenţială sursă de ­biocombustibil este uleiul de microalge, însă algele necesită lumină naturală pentru a se dezvolta, iar aceasta poate fi stocată în ­cantităţi limitate în încăperi speciale care acţionează ca bioreactoare. David Bayless, profesor de inginerie me­canică la ­Universitatea Ohio din Athens, Statele Unite, a proiectat un bioreactor cu fibre optice care canalizează lumina solară în cilindrul lat de zece centimetri şi lung de doi metri, umplut cu microalge, apă şi nutrienţi. Această metodă oferă algelor lumină puternică şi atunci cînd camera nu se află sub acţiunea razelor solare.

MONITORUL-MINGE. Dacă Nintendo Wii a revoluţionat jocurile video prin ­mobilitatea pe care o oferă sistemul de ­control, Philips mer­ge şi mai departe şi vrea să ­construiască un monitor robust în formă de minge care, în timp ce se rostogoleşte prin încăpere, afişează o ima­gine în mişcare. Poziţia şi mişcarea mingii sînt controlate de un aparat de comandă staţio­nar, iar poziţia jucătorilor faţă de minge este monitorizată prin ­ultrasunete. Un exemplu de joc ce ­utilizează acest monitor mobil implică două grupuri de jucători care aruncă mingea de la unul la altul fără a permite membrilor unui al treilea grup să o prindă.

LICHIDE MIRACULOASE. Lichidele ionice sînt materiale saline fluide la temperaturi relativ scăzute, formate din ioni pozitivi şi negativi. Primele lichide ionice erau materiale foarte corozive, cu uz limitat, dar, din 1990, cercetătorii au început să lucreze la versiuni mai puţin corozive, stabile la temperatura camerei, care astăzi sînt folosite ca solvenţi şi lubrifianţi. Mark Grinstaff, cercetător la ­Universitatea din Boston, a dezvoltat lichide ­ionice vîscoase şi elastice. Prin ataşarea unui lung lanţ de hidrocarbon la unul din cele două tipuri de ioni din lichid, Grinstaff a reuşit să creeze o gamă de substanţe ionice cu ­propietăţi elastice şi este de părere că ­acestea ar putea fi folosite ca electroliţi ­pentru baterii cu forme ciudate, care ­alimentează gadgeturi minuscule.

ŢESUTURI IMPRIMATE. Imprimantele 3D, apărute acum cîţiva ani, printează anumite structuri în straturi, plasate unul ­deasupra celuilalt pentru a forma o structură complexă tridimensională. Cercetătorul James Yoo, de la Institutul de Medicină Regenerativă din Carolina de Nord, Statele Unite, susţine că poate face acelaşi lucru şi cu celulele vii, respectiv că se poate folosi de un mecanism standard de imprimare pentru a crea straturi de celule viabile, care pot ­construi structuri tridimensionale. Aceste structuri pot conţine diverse tipuri de celule aşa cum şi imprimantele convenţionale ­folosesc tuş de diferite culori. Sistemul ar putea imprima şi vopsele care să crească ­vizibilitatea structurii, precum şi agenţi de creştere care asigură dezvoltarea sănătoasă. Yoo susţine că imprimanta sa poate crea absolut orice, de la piele şi os pînă la ţesuturi pancreatice şi nervoase.

IMPLANTURI OCULARE. Cipurile sensibile la lumină plasate în spatele ochiului le pot ajuta pe persoanele cu anumite ­probleme de vedere. Acestea funcţionează pe principiul convertirii luminii în impuls electric care ajunge direct la creier prin intermediul celulelor nervoase din spatele ochiului. Lentilele ochiului proiectează imaginea pe o suprafaţă curbată numită retină, iar aceasta poate fi o problemă pentru cipurile minune, pentru că ele sînt drepte. O altă posibilitate este folosirea unei camere externe care să înregistreze imagini şi să le transmită cipului, însă Armand Tanguay şi Patrick Nasiatka, de la Universitatea din Los Angeles, sînt de părere că o cale mai bună constă în implantarea unei camere în interiorul ochiului care însă să evite retina. Cei doi specialişti au propus un model de cameră atît de mică, încît să poată fi implantată fără pro­bleme între lentilele ochiului, luînd în calcul şi efectul corneei asupra luminii primite.