x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Tot ce trebuie să ştii despre staţia spaţială care se va prăbuşi pe Pământ, Tiangong-1

Tot ce trebuie să ştii despre staţia spaţială care se va prăbuşi pe Pământ, Tiangong-1

27 Mar 2018   •   15:50
Tot ce trebuie să ştii despre staţia spaţială care se va prăbuşi pe Pământ, Tiangong-1

Prima staţie spaţială a Chinei, Tiangong-1, se va prăbuşi pe Pământ şi ar putea reintra în atmosferă în această săptămână, scrie The Guardian.

În timp ce mare parte din staţia spaţială de opt tone va arde când intră în atmosferă, există şanse ca o parte din aceasta să reziste.

Cu toate acestea, şansele ca cineva să fie lovit de bucăţi din staţia spaţială Tiangong-1 sunt nule. Aproximativ 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă, iar mare parte din ce a mai rămas este în mare parte nepopulată. Dacă orice bucată din staţia spaţială ajunge pe Pământ, este foarte puţin probabil ca aceasta să lovească pe cineva.

În 1997, o femeie a fost lovită în umăr de un obiect, despre care se crede că era o bucată din racheta Delta. Femeia nu a fost rănită. Acesta este singurul caz în care o persoană a fost lovită de o navă spaţială.

În ceea ce priveşte mărimea, Tiangong-1 ocupă locul 50 în topul navelor spaţiale care au căzut pe Pământ. Cea mai mare navă spaţială care a reintrat în atmosferă a fost SkyLab, staţia spaţială de 77 de tone, care s-a dezintegrat deasupra Australiei. Nicio persoană nu a fost rănită, deşi bucăţi mari din nava spaţială au fost colectate ulterior.

China nu a oferit toate detaliile despre construcţia staţiei Tiangong-1, motiv pentru care nu se poate ştii ce bucăţi din staţia spaţială vor rezista la reintrarea în atmosferă.

Cel mai probabil, staţia spaţială se va prăbuşi pe 1 aprilie, însă, având în vedere viteza de 27.000 km/h cu care aceasta se deplasează, există posibilitatea ca Tiangong-1 să se prăbuşească cu o zi mai devreme.

De asemenea, luând în calcul viteza cu care staţia spaţială se deplasează, locul în care aceasta se va prăbuşi nu poate fi stabilit.

 

 

×