x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Turistul spaţial Simonyi, la a doua călătorie

Turistul spaţial Simonyi, la a doua călătorie

01 Apr 2009   •   00:00
Turistul spaţial Simonyi, la a doua călătorie
Sursa foto: HO/NASA/JPL

Charles Simonyi a ajuns sâmbătă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după ce a trecut prin câteva momente neplăcute, cauzate de o defecţiune a motorului navetei Soyuz, care l-a transportat în spaţiu.



Potrivit cercetătorilor de la NASA, citaţi de Agenţia France Presse, aceste formaţiuni ar fi fost rezultate în urma acţiunii apei în stare lichidă de pe suprafaţa planetei sau a gheţii/zăpezii aflate în proces de topire. Imaginile prezintă mai multe cute şi şanţuri, precum şi dune de culoare închisă descoperite pe fundul craterului. Fotografiile au fost făcute la mijlocul lunii februarie de către o cameră instalată pe vehiculul Mars Reconnaissance Orbiter.




Grupă de sânge, modificată genetic
Un grup de cercetători de la Institutul Sângelui din Alpii Mediterani a reuşit, pentru prima dată, să modifice genetic o grupă de sânge. Specialiştii spun că o asemenea realizare le va permite crearea unor mostre de sânge rar, informează Agenţia France Presse, citată de Mediafax. Cercetătorii francezi Claude Bagnis, Pascal Bailly, Sylvie Chapel şi Jacques Chiaroni au reuşit, cu ajutorul unui transfer de gene, să modifice grupa de sânge Kidd/JK, una dintre cele 30 cunoscute. Această descoperire face posibilă generarea artificială a mostrelor de referinţă pentru unele tipuri de grupe de sânge foarte rare, anunţă AFP. Astfel că este posibil „să fabricăm sânge uman dintr-o grupă pe care o alegem noi", a declarat Philippe de Micco, directorul ştiinţific al institutului sus-amintit. Pentru moment însă nu este posibilă decât fabricarea unei cantităţi infime, dar suficiente pentru a realiza „reactivii biologici" necesari realizării de diagnostice. „Nu este suficient ca oamenii să îşi imagineze că nu mai avem nevoie să donăm sânge. Donarea va rămâne de neegalat pentru mult timp. Noi am deschis doar o poartă dintr-un culoar cu alte uşi", a declarat Bagnis. (A.P.)




Turistul spaţial Simonyi, la a doua călătorie
+FOTO REUTERS_Shamil Zhumatov_2009-03-26T102247Z_01_BAI06_RTRMDNP_3_SPACE-KAZAKHSTAN

Charles Simonyi a ajuns sâmbătă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după ce a trecut prin câteva momente neplăcute, cauzate de o defecţiune a motorului navetei Soyuz, care l-a transportat în spaţiu. Potrivit Centrului de control al zborurilor spaţiale din Rusia, citat de Reuters, cu aproximativ o sută de metri până la conectarea cu ISS, la bordul Soyuz a apărut o problemă la motor, care a defectat sistemul automat al navetei. Această defecţiune îi va obliga pe specialiştii de la compania spaţială rusă Energia să revizuiască sistemul de conectare utilizat de navetele ei. Potrivit Reuters, oficialii au indicat că situaţia a fost tot timpul sub control şi că atât naveta, cât şi echipajul se află în siguranţă. Soyuz a decolat joia trecută de pe cosmodromul rus Baikonur din Kazahstan, având la bord un echipaj format din trei persoane - miliardarul american Charles Simonyi (unul dintre pionierii companiei Microsoft) şi astronauţii Michael Barratt (SUA) şi Ghenadi Padalka (Feredaţia Rusă).
Charles Simonyi a devenit astăzi primul om din istorie care nu este de profesie astronaut, dar care a reuşit să participe la două misiuni spaţiale, prima dintre acestea având loc în aprilie 2007. |n urmă cu doi ani, Simonyi a trebuit să scoată din buzunar 25 de milioane de dolari. De data aceasta însă, cele 12 zile în spaţiu au costat 35 de milioane de dolari. (A.P.)



Discovery, din nou la sol

Naveta americană Discovery, cu şapte astronauţi la bord, a aterizat fără probleme la Centrul Spaţial Kennedy, în apropiere de Cap Canaveral, informează Agenţia France Presse, citată de Mediafax. Aterizarea a avut loc la ora 19.14 GMT (21.14, ora României), după ce Agenţia Spaţială Americană a aprobat sâmbătă ieşirea de pe orbită a navetei. |n cursul aceleiaşi zile, NASA a renunţat la o primă încercare de aterizare a lui Discovery din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Richard Jones, director de zbor la centrul de control din Houston, a anunţat în curzul zilei de sâmbătă că există formaţiuni noroase şi vânt lateral şi frontal foarte puternic în zona Centrului Kennedy. (A.P.)



Nefertiti, estetizată

4776-88266-reuters_20090331t051122z_01_ber92_rtrmdnp_3_nefertitiface.jpg

Bustul reginei egiptene Nefertiti a fost lucrat cu măiestrie pentru a ascunde câteva dintre defectele femeii, susţine un grup de cercetători germani. Potrivit acestora, sculptorul care a realizat lucrarea a acoperit cu dibăcei ridurile din jurul gurii lui Nefertiti şi i-a „dres" nasul încovoiat.



Ceaiul fierbinte este nociv

Cancerul la esofag, a cărui formă comună se numeşte carcinom scuamocelular, poate fi cauzat şi de... ceaiul fierbinte. Aceasta este concluzia la care au ajuns mai mulţi cercetători iranieni. Un studiu dat publicităţii recent arată că, într-o zonă din nordul Iranului, unde se consumă mult ceai negru, rata îmbolnăvirilor cu diverse forme de cancer la esofag este una din cele mai ridicate din lume, informează Agenţia France Presse. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Teheran au comparat obiceiurile de consum ale 300 de persoane suferind de carcinom scuamocelular cu cele ale 571 de persoane sănătoase, din aceeaşi regiune. Circa 97% dintre participanţii la studiu consumau cu regularitate ceai negru, în medie, cel puţin un litru în fiecare zi. Cercetătorii au mai descoperit că 39% dintre respondenţi consumau ceaiul la o temperatură de sub 60 de grade Celsius, 39% - la temperaturi de 60-64 de grade Celsius, iar 22% - la peste 65 de grade Celsius. Experţii iranieni au concluzionat că servirea ceaiului la temperaturi ridicate (65-69 de grade Celsius) dublează riscul de apariţie a cancerului esofagian, iar consumul ceaiului fierbinte (la peste 70 de grade Celsius) contribuie la creşterea de opt ori a acestei probabilităţi. ceaiul fierbinte produce arsuri termice repetate, care duc la sensibilizarea epiteliului în faţa unor factori mutageni sau cancerigeni. Mecanismul prin care temperatura înaltă facilitează dezvoltarea tumorilor va trebui să fie studiat în continuare.



Asteroidul cu diamante

|n octombrie 2008, astronomii au descoperit în deşertul din Sudan mai multe bucăţi provenind de la un asteroid, care, a explodat şi a luat foc la intrarea în atmosfera terestră. Bucăţile erau roci de culoare închisă, dintr-un material necunoscut până în prezent. Potrivit revistei Nature, care îl citează pe Peter Jenniskens de la Centrul de Cercetare al NASA din California, aceste roci conţineau diamante minuscule (formate în urma unor coliziuni spaţiale, la presiuni foarte mari) şi multe metale ca fier şi nichel, precum şi materie organică. Oamenii de ştiinţă au cercetat cu atenţie misteriosul corp şi au ajuns la concluzia că el provine dintr-o rocă uriaşă care, alături de alte astfel de roci, ar fi putut forma o planetă în urmă cu 4,5 miliarde de ani. „Este un exemplu frumos al unei priviri în trecut, la faza iniţială de formare a unei planete, fază care a fost oprită", explică Michael Zolensky, expert NASA în mineralogie cosmică.

×
Subiecte în articol: sănge stiri simonyi