x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un colţ de serenitate în aglomeratul Shanghai

Un colţ de serenitate în aglomeratul Shanghai

16 Mai 2010   •   00:00
Un colţ de serenitate în aglomeratul Shanghai

Anul 1559. Shanghai. Pan Yunduan por­neşte pe un drum anevoios. Timp de aproa­pe trei decenii, acest guvernator al provinciei Sichuan a strâns bani pentru a construi cea mai impresionantă grădină din oraş. Patru secole mai târziu, acest colţ mi­rific a fost încorporat în me­tropola ex­tinsă, astfel că astăzi gră­dina se află nu de­parte de celebrul bulevard Bund, cea mai re­numită zonă turistică a Shanghaiului.

Pan Yunduan, guvernatorul provinciei Sichuan din tim­pul dinastiei Ming, şi-a iubit atât de mult pă­rinţii încât, atunci când aceştia au ajuns la vârsta se­nectuţii, le-a oferit un încântător colţ de na­tură segmentat în şase spaţii generoase scăldate de ape­le unui lac. O mică Veneţie în stil tradiţional chinezesc.

Întinsă pe o suprafaţă de două hectare, grădina Yuyuan (în traducere "pentru încântarea părinţilor"), unul dintre cele mai grăitoare exemple ale arhitecturii "verzi" clasice, oferă privitorului atracţii nenumărate: bazine cu flori de lotus şi crapi viu coloraţi, ziduri sub formă de dragoni, pagode, grinzi din lemn sau din piatră bogat ornate, pasaje secrete, colecţii de evantaie, cărţi, tablouri şi planşe caligrafiate şi câte şi mai câte. Atât de multă cultură, istorie şi civilizaţie pentru numai 40 de yuani, adică aproximativ 7 dolari.

Amenajată în zona de nord-est a oraşului vechi, grădina are la intrare un pod în zigzag în nouă colţuri (un număr considerat norocos), construit deasupra unui lac în care se scaldă zeci, poate chiar sute de peşti portocalii şi galbeni. "Trebuie să baţi din palme deasupra apei şi peştii vin imediat la tine", spune ghidul unui grup de spanioli încântaţi nevoie-mare de splendorile din jur.

Paşii te poartă încet înspre Casa Ceaiului, ridicată în mijlocul lacului şi considerată unul dintre cele mai faimoase astfel de locaşuri din întreaga Chină. Într-atât de faimoasă încât şi Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii a vizitat-o.

Şi chiar şi Bill Clinton. Urmează o altă privelişte impresionantă: grădina alpină cu numeroase izvoare şi mici cascade. Peste tot în jur coloşi de piatră "sculptaţi" în forme neobişnuite de curenţii de apă ai la­cului ascund coridoare care fac trecerea spre spaţii secrete. Într-un colţ, o pereche de îndrăgostiţi se fotografiază sub ramurile unui copac înflorit. Se ascund de zarva cumplită de pe aleile grădinii, unde sute de oameni se înghesuiesc să vadă minunăţiile naturale. Amorezii observă cu surprindere lângă ei un ochi de apă acoperit cu flori de lotus. Tresar. De jur-împrejurul lor, clădiri mai mici sau mai mari şi ziduri pe care sunt sculptaţi dragoni împresoară grădina. "Salonul Primăverii", "Camera în care se adună ploaia", "Pavilio­nul peştilor fericiţi", "Turnul celor zece mii de flori", "Pavilionul de închinare" şi "Camera celor nouă lei" nu sufocă natura înconjurătoare, ba din contră, o completează.

O formaţie de trei roci din granit, denumită "Yu Ling Long", pe care oamenii împăratului Huizong (care a domnit în perioada 1100-1126) din dinastia Song au găsit-o în apele lacului Tai, aminteşte de una dintre cele mai zbuciumate perioade ale Chinei. Le­genda spune că, în timp ce transportau pietrele către Curte, oamenii împăratului le-au scăpat în apele râului Huangpo. Ele au fost recuperate abia peste patru secole şi jumătate de guvernatorul Pan Yunduan şi aduse în grădina Yuyuan.

Călătorule, când treci de Yu Ling Long, opreşte-te câteva minute în faţa sălii în care au fost amplasate câteva piese de mobilier de grădină sculptate în lemn de trandafir! Scaunele şi masa masivă din interior au aproximativ patru sute de ani, dar sunt atât de bine păstrate încât parcă ieri au fost aduse din atelierul meşterilor. Nu uita apoi să cauţi cu privirea sculpturile în lemn sau lut - sunt peste tot: pe acoperişurile clădirilor construite în stil tradiţional, pe malul lacului, printre tufişurile înflorite...

Ne-am pierdut în grădina minunată. Am fi stat acolo mult şi bine dacă cineva nu ar fi strigat ora de plecare. Spaniolii pe care i-am întâlnit la intrarea în Yuyuan se grăbeau şi ei spre ieşire. Îşi spuneau unii altora că aici există nişte specii de flori care te ademenesc la somn. Şi grăbeau pasul...

×
Subiecte în articol: zoom