x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un gen de căpuşă "gigantică", descoperit în premieră în Suedia

Un gen de căpuşă "gigantică", descoperit în premieră în Suedia

25 Aug 2018   •   16:04
Un gen de căpuşă "gigantică", descoperit în premieră în Suedia
Sursa foto: Henrik_L/Getty Images/iStockphoto

O căpuşă de dimensiuni mari, din genul Hyalomma, care ajunge până la trei centimetri şi poate transmite boli grave la om, a fost descoperită în premieră în Suedia, a anunţat sâmbătă postul naţional de radio din această ţară. 

 

Hyalomma este un gen de căpuşe cu corpul tare, comun în Asia, Europa sau Africa de Nord, dar şi în Africa de Sud. Cercetătorul Giulio Grandi spune ca aceasta poate fi purtătoare a virusului febrei hemoragice. "Sunt foarte rapide şi au un comportament de vânător astfel că nu îşi aşteaptă prada ci caută în mod activ o gazdă pentru a o ataca. Când sunt pline cu sânge pot ajunge la lungimi de doi sau trei centimetri. Acestea sunt căpuşe gigantice", a declarat Grandi. 

Institutul de medicină veterinară din Suedia, la care Grandi este angajat, derulează de câţiva ani un proiect de cercetare cu scopul de a descoperi mai multe informaţii despre modul în care schimbările climatice influenţează bolile infecţioase. În acest scop, institutul a solicitat publicului să trimită exemplare de căpuşe, vii sau moarte, şi a primit până în prezent circa 2.000 de specimene. 

Pe parcursul lunii august, trei exemplare adulte de căpuşă Hyalomma au fost trimise la sediul institutului din zonele Landskrona (sud), Nykoping (sud-est) şi Koppom (sud-vest). Căpuşa gigantică nu a mai fost anterior observată în Suedia şi, potrivit unei teorii, cele descoperite luna aceasta ar fi ajuns în această ţară odată cu păsările migratoare. 

Ann Albihn, profesor asociat în cadrul institutului şi cadru didactic la Universitatea de ştiinţe agronomice din Suedia, spune, la randul sau, ca "există dovezi solide potrivit cărora în nordul îndepărtat şi în regiunea montană din nordul Suediei există mai multe căpuşe decât s-a crezut anterior". 

Albihn a adăugat că riscul de a contracta febra hemoragică în urma muşcăturii căpuşei Hyalomma este foarte mic, la fel ca şi posibilitatea ca acest gen să se stabilească în Suedia în perioada apropiată. Însă, ea a avertizat că în funcţie de schimbările climatice viitoare, căpuşa Hyalomma ar putea dezvolta "o nouă scamatorie" pentru a se adapta temperaturilor scăzute din Suedia, cum ar fi aceea de a înveţe să ierneze în mediul interior. "Cele care reuşesc să se adapteze sunt cele care supravieţuiesc", a subliniat Albihn. AGERPRES

×
Subiecte în articol: capusa hyamomma suedia boala