x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă URINECTRICITATE - Urina ca energie regenerabilă

URINECTRICITATE - Urina ca energie regenerabilă

22 Sep 2014   •   16:06
URINECTRICITATE - Urina ca energie regenerabilă

În căutare de noi surse de energie regenerabilă, cercetătorii britanici de la un laborator din Bristol au folosit urina pentru a crea sarcini electrice de mici dimensiuni, care ar putea fi sporite până la a deveni o sursă de combustibil, informează Deutsche Welle. 

Oamenii de ştiinţă ştiau de ceva vreme că microbii pot genera electricitate. Când microbii descompun materiale organice, cum ar fi deşeurile alimentare sau iarba cosită, sunt eliberaţi electroni şi protoni, care pot funcţiona pentru a împinge curentul electric în jurul unui circuit ca o baterie, explică experţii laboratorului Robotics din Bristol. 

Cercetătorul Ioannis Ieropoulos a studiat acest proces mai mult de un deceniu pentru a vedea dacă urina ar putea fi folosită pentru a alimenta roboţi, însă abia recent şi-a dat seama de puterea acestui produs secundar al filtrării sângelui, scrie Deutsche Welle. 

Timp de opt sau nouă ani, cercetătorii de la laboratorul din Bristol au făcut încercări pe iarbă cosită, pe scoici, pe creveţi, pe insecte moarte, pe fructe putrede, pe ape uzate, însă abia atunci când au utilizat urina au atins un nivel mulţumitor al puterii electrice, a menţionat Ieropoulos. 

În celule de combustie, chimicalele sunt convertite în energie electrică. Doctorul Ieropoulos a creat un sistem simplu: un pisoar care este legat printr-o celulă de combustie microbiană la un port USB, care generează suficientă energie electrică pentru a încărca dispozitive electronice de mici dimensiuni cum ar fi telefoanele mobile. 

Invenţia a impresionat Fundaţia Bill şi Melinda Gates atât de mult încât a oferit laboratorului un grant pentru a îmbunătăţi tehnologia şi a o face să funcţioneze în lumea reală, informează Deutsche Welle. 

Ieropoulos a precizat că punerea în aplicare pe scară largă este chiar scopul cercetării adăugând că, în sens larg, echipa de cercetători doreşte să facă ceva pentru societate. 

Aceste sisteme de producere a energiei electrice ar putea fi puse în aplicare, de exemplu, pentru a contribui la combaterea problemelor de sănătate şi salubritate şi de a livra electricitate pentru comunităţile izolate care nu sunt conectate la reţea, a spus Ieropoulos. 

Grantul oferit de Fundaţia Gates i-a permis lui Ioannis să călătorească la Delhi pentru a-şi prezenta invenţia, pe care a numit-o "Urinectricitate" ("Urinetricity"). 

Sarina Prabasi, director general al Water Aid America, a declarat ca Urinetricity ar putea juca un rol vital în îmbunătăţirea salubrităţii în zonele în curs de dezvoltare. Prabasi crede ca aceasta ar putea oferi un stimulent comunităţilor care nu au faciliăţi în domeniul administrării deşeurilor. 

Combinarea celulelor de combustie cu tehnologia de purificare a apei ar putea oferi şi beneficii de mediu. John Greenman, profesor la University of the West din Bristol, lucrează cu microbi care produc apă curată şi îngrăşamânt, utile la creşterea culturilor agricole, notează Deutsche Welle. (Agerpres)



×