x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă VIDEO - Un asteroid a trecut extrem de aproape de Pământ iar NASA nu l-a observat

VIDEO - Un asteroid a trecut extrem de aproape de Pământ iar NASA nu l-a observat

09 Dec 2017   •   21:20
VIDEO - Un asteroid a trecut extrem de aproape de Pământ iar NASA nu l-a observat

Un asteroid de dimensiunile unei balene a trecut extrem de aproape de Pământ, în luna noiembrie a.c, la numai o treime din distanța dintre planeta noastră și Lună. Ceea ce e și mai neliniștitor este faptul că NASA nu a observat corpul ceresc decât în momentul în care acesta trecuse de noi.

Diametrul bolidului ceresc este apreciat unneva între 6 și 32 de metri, ceea ce înseamnă că acesta ar fi putut distruge cu ușurință un oraș întreg.  

Conform celor de la  The Watchers, un website care monitorizează traseele asteroizilor din sistemul nostru solar, Observatorul Manua Loa din Hawaii al NASA, a descoperit ”piatra” pe 10 noiembrie, la acel moment deja corpul ceresc se depărta după ce trecuse pe lângă Terra cu numai o zi înainte.

 

×