x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Vikingii din Minunatul Wieringen

Vikingii din Minunatul Wieringen

de Atena Groza    |    06 Mai 2009   •   00:00
Vikingii din Minunatul Wieringen

Wieringen este o fostă insulă din Marea Wadden, care avea „şansa" să devină din nou o insulă separată în circa zece ani, conform unui plan de dezvoltare la scară mare, denumit Wieringerrandmeer.

Zona este foarte populară în rândurile turiştilor, fiind o locaţie ideală pentru ciclismul de aventură şi pentru plimbări. Cărările şerpuitoare de ţară îi conduc pe turişti în sate mici şi în cătune, în porturi de pescuit şi pe plaje, fiecare dintre acestea având caracteristici şi trăsături diferite. Marele plan imobiliar presupunea dezvoltarea rezidenţială care viza atât locuinţe permanente, cât şi locuinţe de vacanţă, însă localnicii nu au privit cu ochi buni iniţiativa, întrucât doreau să păstreze ambianţa şi caracterul specific zonei.

În 2002, autorităţile locale, împreună cu Grupul de Acţiune Locală, au avut iniţiativa de a consolida situaţia economică a regiunii Wieringen. Aceştia au venit cu ideea de a încerca un nou tip de cooperare cu antreprenorii locali pentru a dezvolta împreună noi produse, pentru a îmbunătăţi gestionarea mediului şi pentru a promova imaginea zonei.

Până în 2004, treizeci de antreprenori locali au reuşit să se unească şi să creeze fundaţia „Minunatul Wieringen", cu scopul de a încerca să păstreze valorile naturale şi culturale şi să le exploateze într-un mod durabil şi novator, dezvoltând oferta de produse locale şi de pachete turistice.

DEZVOLTARE DURABILĂ
Obiectivul principal al proiectului a fost dezvoltarea durabilă a zonei prin punerea în valoare şi conservarea peisajului. Proiectul promovează, de asemenea, identitatea culturală a insulei, care constituie o valoare fundamentală a abordării fundaţiei „Minunatul Wieringen".

Mai exact, următoarele activităţi au fost dezvoltate pe perioada proiectului:
* stabilirea identităţii vizuale a zonei prin crearea unei mărci şi a unei sigle, utilizând imaginea unui viking;

* crearea unui website care relatează povestea insulei secrete din Marea Wadden, atât în olandeză, cât şi în germană (www.hetgeheimewaddeneiland.nl);

* realizarea şi difuzarea unei publicaţii şi a unei hărţi, care subliniază comorile din zonă şi modul în care acestea pot fi descoperite. Acestea sunt gratuite şi sunt disponibile la biroul de informaţii turistice şi în multe alte puncte de vânzare şi magazine;

* câteva produse locale au fost promovate, inclusiv mierea Wieringer, trabucurile, vafele evreieşti, prăjiturile viking şi bulbii de lalea;

* au fost promovate activităţi şi evenimente în toată regiunea, cum ar fi piaţa de peşte marin proaspăt şi festivalul florilor;

* au fost concepute noi servicii pentru vizitatori, în colaborare cu antreprenorii locali, astfel încât turiştii să poată descoperi cu uşurinţă toate locurile interesante de pe insulă. Toate atracţiile sunt clar marcate pe hartă, care a fost dezvoltată pentru a-i ajuta să economisească timp atunci când îşi planifică vizita.

AVANTAJE NETE
Cele mai importante rezultate care au avut impact asupra dezvoltării viitoare a zonei au fost: dezvoltarea serviciilor turistice (restaurante, legături de transport, muzee, tabere, călătorii, excursii etc.), care, la rândul său, au dus la o creştere a numărului de vizitatori, dar şi la vizite repetate în zonă. Turiştii se cazează adesea la pensiunile/hotelurile/taberele locale, ceea ce constituie un avantaj pentru economia locală şi încurajează întreprinderile să inoveze şi să îşi continue activităţile.


Numărul de membri ai fundaţiei s-a dublat, ridicându-se la 60 până la sfârşitul proiectului.

LECŢIE PENTRU COMUNITĂŢI
Proiectul a evidenţiat în primul rând faptul că este foarte util pentru antreprenori (care lucrează adesea pe cont propriu) să coopereze între ei în vederea atingerii unor obiective comune şi pentru crearea unor relaţii de sprijin reciproc. Strategiile şi acţiunile singulare sunt perdante şi nu duc la nimic.

Dar meritul cel mai important al proiectului a fost modul direct în care a ajutat comunităţile să înveţe unele lecţii despre dezvoltarea locală. În primul rând despre importanţa implicării în luarea deciziilor şi despre faptul că dacă există determinare fiecare comunitate îşi poate stabili modul în care vrea să evolueze. Autonomia locală este şi trebuie să fie o realitate, pentru că orice sociatate de clădeşte de jos în sus şi are nevoie de o bază solidă pentru dezvoltarea reală, nu cea imaginară din planuri făcute din birouri în care nu se ştie nimic despre oamenii şi locurile vizate.

 

DATE DESPRE PROIECT
DURATĂ: iunie 2002 - ianuarie 2007.
BUGET: Costurile totale ale proiectului au fost de 171.194 de euro, dintre care 89.594 de euro din Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă, 76.600 de euro finanţare publică naţională şi 5.000 de euro din finanţare privată.

×
Subiecte în articol: special