x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă William Ramsay

William Ramsay

20 Dec 2007   •   00:00

William Ramsay s-a născut in Queen’s Crescent, Glasgow. Ambii părinţi proveneau din familii cu trecut ştiinţific. William avut parte de o educaţie care i-a asigurat o veritabilă erudiţie, incepută in oraşul natal, la Academia din Glasgow şi Universitatea din Glasgow, unde a studiat matematică şi literatură.

Premiul Nobel pentru Chimie 1904

William Ramsay s-a născut in Queen’s Crescent, Glasgow. Ambii părinţi proveneau din familii cu trecut ştiinţific. William avut parte de o educaţie care i-a asigurat o veritabilă erudiţie, incepută in oraşul natal, la Academia din Glasgow şi Universitatea din Glasgow, unde a studiat matematică şi literatură. Era considerat excepţional in tot ce făcea: sport, limbi străine, matematică sau muzică. A incercat chiar şi fabricarea sticlei şi işi prepara singur vasele pentru substanţele din laborator.

Inceputuri. Unicul copil al familiei Ramsay trebuia să devină ministru, in viziunea părinţilor săi, insă interesul său pentru ştiinţă l-a condus către chimia organică. După terminarea studiilor universitare, a decis să urmeze cursurile Universităţii din Tubingen, alături de Wilhelm Rudolph Fittig. In Germania, şi-a sfărşit cursurile universitare cu o teză de doctorat cu tema "Investigaţia acidului toluic şi nitrotoluen", prezentată in 1872. Primele două decenii din cariera lui Ramsay au fost ocupate de studii comparative. Abia in 1892 a inceput cercetările ce aveau să-i aducă Premiul Nobel mai tărziu.

RecunoaŞtere. Sir William Ramsay a devenit membru al Societăţii Regale in 1888, iar in 1902 a fost numit cavaler. A fost decorat cu medalii de aur in Franţa, Germania şi Marea Britanie. Pe lăngă aceste dovezi de recunoştinţă, a devenit membru onorific al unui mare număr de universităţi şi academii din ţări ca Irlanda, Olanda, Germania, Romănia şi Norvegia. A fost numit comandant al Coroanei in Italia şi ofiţer al Legiunii de Onoare.

Grupa VIII

Sir William Ramsay este chimistul scoţian care a descoperit gazele nobile. A fost laureat al Premiului Nobel in anul 1904, pentru descoperirea elementelor gazoase inerte din aer. Alături de Lordul Rayleigh a descoperit, in 1894, un nou element, denumit argon, aparent inert din punct de vedere chimic; şi-au anunţat descoperirea la inceputul anului 1895. Ulterior, Ramsay a fost convins că există un intreg grup de elemente ce lipsesc din tabelul lui Mendeleev. După numeroase cercetări, in 1898, prin atenta distilare fracţională a aerului lichid, a descoperit trei noi elemente: neonul, kriptonul şi xenonul. In anul 1903, alături de Frederick Soddy a anunţat izolarea ultimului membru al seriei de gaze: radonul, pe care l-a numit "emanaţie de radiu". Ramsay a demonstrat, de asemenea, că in dezintegrarea radiului are loc o emisie de particule alfa, incărcate cu nuclei de heliu. După această descoperire, in cercetările sale, Ramsay a crezut că a reuşit să producă o transformare a cuprului in litiu şi a thorului in carbon, expunănd aceste materiale la dezintegrare cu radiu. Aceste presupuneri s-au dovedit a fi false, insă au fost importante, deoarece au sugerat că energia şi particulele prezente in dezintegrările nucleare naturale pot transforma nucleii intr-unii mai stabili.

Â

CV

Data naşterii - 2 octombrie 1852

Locul naşterii - Glasgow, Scoţia

Cariera - 1872 - lucrează la Laboratorul Fittig din Tubingen.

1874 - asistent in chimie la Universitatea din Glasgow

1880 - este numit director şi profesor de chimie in cadrul Colegiul Universitar din Bristol

1895 - descoperă heliul

1898 - descoperă neonul, kriptonul şi xenonul

1904 - primeşte Premiul Nobel pentru Chimie

23 iulie 1916 - incetează din viaţă in High Wycombe, Buckinghamshire

×
Subiecte în articol: zoom pe nobel ramsay