x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ziua în care Pământul se va opri

Ziua în care Pământul se va opri

de Anca Aldea    |    25 Sep 2010   •   00:00
Ziua în care Pământul se va opri
Sursa foto: /Reuters

Este oare posibil să se întâmple toate acestea în următorii 50 de ani, se întreabă, în publicaţia online news.discovery.com, analistul Ray Villard. Şansele sunt mari, îi răspund, pe o singură voce, adepţii ideii că există viaţă şi în alte colţuri ale Universului, nu doar pe Terra.

Optimist a fost şi Frank Drake, care, în anii 1960 a lansat proiectul Ozma, investind modica sumă de două mii de dolari, pentru a monitoriza două stele şi a detecta eventuale semnale radio ale unei civilizaţii nepământeşti. Aceasta a fost şi perioada în care Drake a enunţat ecuaţia care-i poartă numele, conform căreia se poate calcula numărul de ci­vilizaţii inteligente din Calea Lactee. "Pentru a rezolva această ecuaţie, trebuie să ghiciţi majoritatea parametrilor. Dar dacă faceţi presupuneri rezonabile, veţi descoperi că, în galaxia noastră, există 10.000 de civilizaţii extraterestre", scria, în urmă cu câteva luni, săptămânalul britanic The Sunday Times, citându-l pe Frank Drake. Odată cu proiectul Ozma, omul de ştiinţă american a deschis calea creării Institutului pentru căutarea vieţii extraterestre inteligente (SETI, situat în localitatea Mountain View, California).

În 1971, Agenţia Spaţială Americană (NASA) a propus un proiect - denumit Cyclops - pentru a cerceta posibilitatea existenţei unor forme de viaţă la circa o mie de ani-lumină depărtare de Terra. Dar pentru a putea fi pus în aplicare, proiectul avea nevoie de investiţii serioase, cercetătorilor trebuindu-le o reţea vastă de radiotelescoape. Banii nu s-au găsit aşa că proiectul a ajuns în "grădina" SETI. Cyclops a întâmpinat, de la bun început, mai multe probleme, potrivit The Sunday Times. În primul rând, comunitatea ştiinţifică se declarase extrem de rezervată cu privire la apariţia unui institut care cercetează viaţa extraterestră. În al doilea rând, Statele Unite se aflau într-o perioadă în care se răspândise cu repeziciune obsesia obiectelor zburătoare neidentificate care străbăteau neînfricate cerul american.

Poveştile curgeau cu nemiluita şi puţine erau cât de cât credibile. În al treilea rând, în rândurile maselor, se instalase teama că noile tehnologii umane şi catastrofele naturale îi vor transforma pe extratereştri în nişte creaturi insensibile şi violente. De altfel, acest sentiment de teamă a fost transpus în pelicula "Ziua când Pământul s-a oprit", cea mai bună ecranizare a unui film cu extratereştri din anii '50, în care omenirea este judecată de un robot gigant şi înfricoşător, din ochii căruia ies raze ucigătoare. Apoi au început să apară "poveştile" cu răpiri - experienţe de multe ori traumatizante pentru victimele umane.

SETI a suferit o nouă lovitură în anii '90, când senatorul Richard Byan (Nevada), un mai vechi critic al institutului, a descoperit că NASA îi sponsoriza pe "căutătorii de vise" cu banii contribuabililor americani. Finanţările au fost oprite pentru o scurtă perioadă, SETI fiind nevoit să-şi caute bani în me­diul privat. Mai târziu, potrivit The Sunday Times, s-a dovedit că NASA era in­teresată în mod particular de proiectele SETI şi similare acestora (de exemplu, anul trecut, investiţiile s-au ridicat la 13,1 miliarde de dolari).

Între timp s-a schimbat şi percepţia comunităţii ştiinţifice. "Dacă există extratereştri, ar fi miraculos, dar dacă nu există, acest lucru ar fi un miracol", este de părere Seth Shostak, astronom la SETI. Să fie omenirea singura civilizaţie inteligentă din Calea Lactee? E oare posibil să fim singuri într-o galaxie cu diametru de 100.0000 de ani-lumină şi care adăposteşte cel puţin 100 de mi­liarde de stele? E oare posibil să fim singuri într-un Univers cu 170 de miliarde de galaxii?, se întreabă The Sunday Times. Răspunsul ar putea fi negativ de vreme ce SETI a descoperit, în urmă cu câţiva ani, existenţa extremofilelor, creaturi care mănâncă pietre şi pot supravieţui într-un reactor nuclear sau care trăiesc în cratere superfierbinţi de pe fundul oceanelor. În 1995, oamenii de ştiinţă de la SETI au demonstrat, pentru prima dată, că exoplanetele (planete aflate în afara sistemului nostru solar) există cu adevărat.

Astăzi SETI se poate mândri cu o cotă tot mai ridicată de credibilitate care îi este acordată, mai ales după ce a obţinut mare parte din finanţarea necesară pentru construirea, la circa 500 de kilometri nord de Mountain View, a unui complex care va avea 350 de radiotelescoape (Allen Telescope Array), ce vor fi folosite exclusiv pentru căutarea vieţii extraterestre.

"Au fost găsiţi microbi pe Marte, Europa (una dintre lunile lui Jupiter, n.n.) şi Enceladus (satelit natural al planetei Saturn, n.r.). O lume exotică şi glacială este descoperită pe Titan (cea mai mare lună a lui Saturn, n.n.). A Doua Geneză a avut deja loc (...) Alţi oameni de ştiinţă au făcut un pas uriaş în înţelegerea vieţii ca o proprietate universală a materiei prin crearea totală a unei vieţi artificiale în laborator. Această formă de viaţă se reproduce, se dezvoltă şi urmează evoluţia întocmai teoriei darwiniste - şi toate acestea sunt posibile fără ajutorul genelor perfecţionate în miliarde de ani de evoluţie".

×
Subiecte în articol: zoom