x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Acer umileşte Microsoft în legătură cu tabletele Surface

Acer umileşte Microsoft în legătură cu tabletele Surface

07 Aug 2012   •   13:20

Compania taiwaneza Acer este primul partener important al Microsoft care critica deschis decizia companiei de a produce propria tableta, subliniind divergentele tot mai mari dintre dezvoltatorul Windows si aliatii sai producatori de computere, dar si schimbarile iminente din industria PC-urilor.

Al patrulea producator de computere din lume dupa vanzari, Acer isi manifesta nemultumirea fata de iminenta lansare a tabletei Microsoft Surface, care va intra in concurenta directa cu produse similare precum Acer Iconia sau HP TouchPad.

JT Wang, presedinte si director general al companiei taiwaneze, a declarat ca lansarea Surface, programata pentru luna octombrie, va afecta negativ industria PC-urilor.

"Le-am spus celor de la Microsoft sa se mai gandeasca. Ganditi-va de doua ori. Lansarea tabletei va crea un impact negativ urias pentru industrie, iar celelalte companii ar putea avea o reactie negativa. Nu sunteti buni la asta, asa ca, va rog, ganditi-va de doua ori", a afirmat Wang pentru Financial Times, preluat de Mediafax.

Comentariile dure ale sefului Acer sunt cu atat mai surprinzatoare tinand cont de relatia "de simbioza" dintre Microsoft, producatorii de PC-uri si Intel, principalul producator de microprocesoare, noteaza FT.

Sistemul de operare Windows si procesoarele Intel au format o platforma standardizata pentru producatorii de PC-uri, care s-au putut astfel dezvolta, iar concurenta dintre companii precum Acer, Dell sau Lenovo a fost in beneficiul consumatorilor, impingand in jos preturile si, in consecinta, crescand popularitatea software-ului Microsoft.

Modelul traditional de business din industrie este insa clatinat de explozia smartphone-urilor si tabletelor, cu Apple si Samsung in avangarda, care a determinat Microsoft sa produca o tableta proprie in incercarea de a prinde din urma concurenta.

Microsoft, care a anuntat in iulie prima pierdere trimestriala de cand s-a listat la bursa, va lansa in octombrie, odata cu sistemul de operare Windows 8, tableta Surface, cel mai probabil in concurenta directa cu iPad-ul produs de Apple.

Compania a recunoscut recent ca intrarea in rivalitate cu producatorii de PC-uri ar putea eroda fidelitatea acestora fata de Windows.

Presedintele diviziei de PC-uri a Acer, Campbell Kan, a afirmat ca in interiorul companiei au loc discutii privind posibile strategii in caz ca Microsoft ar decide sa-si extinda amprenta in zona productiei de hardware, dincolo de tableta Surface.

×
Subiecte în articol: windows surface acer, microsoft, tablete