x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget ANDROID: 10 aplicații care consumă bateria și datele mobile în cel mai scurt timp

ANDROID: 10 aplicații care consumă bateria și datele mobile în cel mai scurt timp

26 Oct 2015   •   16:48
ANDROID: 10 aplicații care consumă bateria și datele mobile în cel mai scurt timp

Nu există nimic mai enervant decât un smartphone lent a cărui baterie se epuizează după câteva ore. Fotografiile, înregistrările video și aplicațiile descărcate influențează „comportamentul” telefonului tău, dar nu în egală măsura.

AVG, compania dedicată securității informatice, a realizat un top al aplicațiilor care consumă cea mai multă baterie, încetinesc telefonul și consumă mai repede datele mobile.

Potrivit www.abc.es, AVG a analizat aplicațiile pentru Android și a întocmit două clasamente - pe de o parte, aplicațiile care rulează în mod automat:

1. Facebook
2. Google Play
3. Facebook Pages Manager
4. BBM
5. Words with Friends
6. Instagram
7. Messenger
8. ooVoo Video Call Text & Voice
9. ChatON Voice & Voice Chat
10. The Weather Channel


și pe de altă parte, cele care sunt activate de utilizator:

1. Snapchat
2. Amazon Shopping UK
3. Spotify Music
4. LINE: Free Calls & Messages
5. Samsung WatchON (Videos)
6. Netflix
7. Clean Master
8. Amazon Kindle
9. Amazon Shopping (Global)
10. BBC News  

×
Subiecte în articol: Android aplicatie facebook