x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Angajat France Telecom salvat din ştreang

Angajat France Telecom salvat din ştreang

de Alexandru Radescu    |    14 Oct 2009   •   00:00

Încă un angajat France Telecom s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor, dar a fost salvat în ultima clipă de un pompier.



Şirul sinuciderilor de la FT nu a ajuns la 25 de persoane, dar se înregistrează până în prezent 14 tentative de sinucidere.
.
Potrivit telegraph.co.uk, un angajat în vârstă de 54 de ani a trimis un SMS de disperare colegilor, din locuinţa sa din Marsilia. Alertaţi, pompierii au sosit rapid la imobil şi l-au găsit cu o funie în jurul gâtului, reuşind însă să-l salveze.

Psihologii au declarat ca se afla într-o depresie, fiind afectat de sinuciderea unui coleg, în luna iulie. Acesta lăsase un bilet în care vorbea de “management prin teroare”, în cadrul operatorului francez.

×
Subiecte în articol: sinucidere france telecom salvat