x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget ANRCTI vs Consiliul Concurenţei

ANRCTI vs Consiliul Concurenţei

21 Aug 2008   •   00:00

Licitaţia pentru licenţa de utilizare a frecvenţelor 410-415 şi 420-425 MHz va continua în condiţiile stipulate de HG 61/2008, recenta precizare a Consiliului Concurenţei, care ar elimina trei dintre cele patru oferte depuse, neavînd bază legală, a declarat preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

Licitaţia pentru licenţa de utilizare a frecvenţelor 410-415 şi 420-425 MHz va continua în condiţiile stipulate de HG 61/2008, recenta precizare a Consiliului Concurenţei, care ar elimina trei dintre cele patru oferte depuse, neavînd bază legală, a declarat preşedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

"Deşi Consiliul Concurenţei a făcut recent publică opinia sa, potrivit căreia termenul «operatori» din HG 61/2008 include şi grupurile din care aceştia fac parte, ANRCTI consideră că nu există baza legală pentru a da termenului de «operatori» o altă interpretare decît cea care reiese din conţinutul articolului 3 al acestui act normativ, coroborat cu dispoziţiile OG 34/2002 şi Legii 527/2002, potrivit cărora «operatorul» este «o persoană care instalează, operează, controlează sau pune la dispoziţe terţilor o reţea de comunicaţii electronice sau elemente ale infrastructurii asociate»", a declarat Georgescu într-un comunicat de presă.

Conform HG 61/2008, la procedura de selecţie nu pot participa operatorii care deţin cel puţin o licenţă naţională de comunicaţii mobile, inclusiv de bandă largă, şi care furnizează sau pot furniza reţele şi servicii de comunicaţii mobile substituibile cu cele ce pot fi furnizate prin utilizarea frecvenţelor 410-415 MHz şi 420-425 MHz.

Prevederea împiedică participarea companiilor Orange, Vodafone, RCS&RDS, Telemobil şi Cosmote la această licitaţie.

Potrivit şefului ANRCTI, în acest context, în care termenul de "operator" nu poate fi interpretat decît prin raportare la definiţiile existente în legislaţia de specialitate, respectiv în sensul în care conţinutul normei legale cuprinde doar persoana care instalează, operează, controlează sau pune la dispoziţie terţilor o reţea de comunicaţii electronice, iar nu şi alte persoane aflate în conexiune cu aceasta, instituţia trebuie să permită participarea la procedura de selecţie tuturor celor patru ofertanţi anunţaţi anterior.

"Pînă la pronunţarea de către instanţă a unei decizii de suspendare sau de anulare a HG 61/2008, ANRCTI nu are altă opţiune decît continuarea procedurii de acordare a licenţei de utilizare a frecvenţelor radio în benzile de frecvenţe 410-415 şi 420-425 MHz", a spus Georgescu.

Preşedintele ANRCTI a fost revocat din funcţie luni, de către premierul Călin Popescu Tăriceanu. Georgescu a declarat ulterior că motivele invocate de premier ­ care nu au fost făcute publice pînă în prezent – sînt nefondate. Decizia va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.


Licitaţie

ANRCTI a anunţat la 5 august că au depus oferte la licitaţia pentru licenţa de utilizare a frecvenţelor 410-415 şi 420-425 MHz companiile NetPoint (controlată de RCS&RDS), Romtelecom, Saudi Oger (acţionarul Telemobil, operatorul reţelei Zapp Mobile) şi Tactical Networks AS, un fond de investiţii ceh susţinut de producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii ZTE.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, a emis, la aproape 10 zile după depunerea celor patru oferte, o precizare privind licitaţia pentru o licenţă de telecomunicaţii, prin care autorităţii de reglementare din domeniul IT&C i se atrage atenţia că în competiţie nu se pot înscrie companii care fac parte din grupuri de telecomuniucaţii ce furnizează deja servicii de telefonie mobilă în România. Consiliul Concurenţei nu a menţionat numele companiilor ale căror oferte nu ar fi compatibile cu regulile de organizare a licitaţiei, dar NetPoint, Romtelecom şi Saudi Oger fac parte din grupuri ce furnizează deja servicii de telefonie mobilă în România.

×
Subiecte în articol: IT anrcti