x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Apple şi-a cerut scuze pentru decizia privind iPhone-urile vechi

Apple şi-a cerut scuze pentru decizia privind iPhone-urile vechi

29 Dec 2017   •   11:15
Apple şi-a cerut scuze pentru decizia privind iPhone-urile vechi

Grupul informatic american Apple şi-a cerut scuze faţă de utilizatorii de telefoane iPhone, după ce anterior a recunoscut că încetineşte, în mod intenţionat, performanţele modelelor mai vechi.

 

"Ştim că unii dintre voi consideraţi că Apple v-a dezamăgit. Ne cerem scuze! Au existat foarte multe neînţelegeri cu privire la acest subiect şi dorim să le clarificăm şi să vă informăm despre unele modificări pe care le adoptăm", a informat Apple, într-un comunicat.

Săptămâna trecută, Apple a recunoscut că update-urile pentru sistemul său de operare puse la dispoziţie începând de anul trecut pentru telefoanele iPhone 6, iPhone 6s, iPhone SE şi iPhone 7 includeau şi o caracteristică pentru reducerea performanţelor telefoanelor mai vechi, în vederea conservării duratei de viaţă a bateriei. Mai mulţi deţinători de telefoane iPhone au susţinut că grupul Apple a încetinit performanţele iPhone-urilor mai vechi pentru a-i forţa pe utilizatori să cumpere un model mai nou.

"Nu am făcut niciodată şi nu vom face niciodată nimic intenţionat pentru a scurta în mod intenţionat durata de viaţă a unui produs Apple sau să reducem calitatea produselor noastre pentru a-i determina pe utilizatori să le schimbe", a precizat Apple.

Grupul a explicat că performanţele bateriilor lithium-ion utilizate de telefoanele iPhone se diminuează în timp. "Toate bateriile reîncărcabile sunt componente consumabile care devin mai puţin eficiente pe măsură ce îmbătrânesc, iar capacitatea lor de încărcare se diminuează", a explicat Apple.

Pe lângă scuzele sale, Apple a decis să scadă costul de înlocuire a bateriilor utilizate de telefoanele iPhone 6, de la 79 de dolari până la 29 de dolari, atunci când garanţia a expirat. Noul preţ va fi valabil de la sfarsitul lunii ianuarie până în decembrie 2018. AGERPRES.

×