x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget CE: 4% dintre români au făcut cumpărături online

CE: 4% dintre români au făcut cumpărături online

22 Oct 2009   •   00:00

Doar 4% dintre români au făcut anul trecut cumpărături online în 2008, având cea mai mică încredere din UE, alături de bulgari, în acest tip de comerţ, potrivit unui studiu al Comisiei Europene. În Bulgaria, 3% dintre consumatori au comandat produse pe Internet.



România, Bulgaria, Belgia şi Letonia sunt, de asemenea, statele europene unde consumatorii au cele mai reduse şanse să achiziţioneze online produse din alte ţări UE, relevă studiul, unde se precizează că în majoritatea membrilor UE probabilitatea de a finaliza o tranzacţie online transfrontalieră este mai mică de 50%.

Finlanda şi Olanda sunt statele UE în care populaţia are cea mai mare încredere în comerţul naţional online. Analiza arată că 57% dintre consumatorii din Marea Britanie au comandat pe Internet produse şi servicii în 2008, ponderea fiind de 50% în Danemarca, Germania şi Olanda.

"Decalajul dintre comerţul electronic naţional şi cel transfrontalier este în creştere, ca rezultat al barierelor din calea comerţului online. În timp ce procentul consumatorilor care au cumpărat online a crescut de la 27% la 33% în perioada 2006–2008, procentul celor care au cumpărat online din alt stat membru, orice tip de produs, a scăzut uşor, de la 6%, faţă de 7%. În plus, doar 21% dintre comercianţi vând în afara graniţelor", conform raportului.

Un test efectuat de Comisie arată că 60% dintr-o serie de 11.000 de tranzacţii transfrontaliere nu au putut fi finalizate, deoarece comerciantul nu a expediat produsul în ţara lor sau nu a dispus de mijloace adecvate plăţilor în străinătate.

×
Subiecte în articol: cumpărături online