x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cine este savantul care a brevetat controlul creierului prin intermediul TV-ului

Cine este savantul care a brevetat controlul creierului prin intermediul TV-ului

31 Ian 2016   •   17:11
Cine este savantul care a brevetat controlul creierului prin intermediul TV-ului

Am mai spus și în articole mai vechi că nu ne pasionează deloc teoriile conspirației, dar faptul că televizorul nu are cel mai prietenos efect asupra creierului nu mai pare de mult timp un simplu mit, scrie playtech.ro.

Noțiunea de control al minții prin intermediul TV-ului nu pare doar o poveste menită să sperie copiii înainte de culcare sau să îi țină departe de desene. Există studii întregi, efectuate de oameni cu expertiză, care demonstrează că televiziunea ar putea fi folosită pentru a controla mintea umană. Desigur, nu ar fi legal și nici moral, așa că e improbabil ca toți să fim niște marionete ale marilor corporații, maneverate prin televizor.

Totuși, influența tv-ului asupra creierului există, dar nu e atât de dramatică. Ca să nu te plictisim cu foarte multe explicații științifice, probabil ai simțit și tu, dacă te-ai uitat la televizor mai mult de câteva ore, cum intri într-un soi de transă.

Mai multe, pe playtech.ro.

×
Subiecte în articol: televizor teoria conspiratiei