x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Controversa privind antenele gsm continuă

Controversa privind antenele gsm continuă

de Mihai Manole    |    06 Mar 2008   •   00:00
Controversa privind antenele gsm continuă

Antenele GSM încă stârnesc temeri legate de posibilele efecte nocive asupra sănătăţii celor care locuiesc în apropierea lor. Operatorii răspund prin faptul că existenţa unor astfel de efecte nu a fost demonstrată de nici un studiu internaţional.

Telecomunicaţii - Radiaţiile electromagnetice încă provoacă îngrijorare


Antenele GSM încă stârnesc temeri legate de posibilele efecte nocive asupra sănătăţii celor care locuiesc în apropierea lor. Operatorii răspund prin faptul că existenţa unor astfel de efecte nu a fost demonstrată de nici un studiu internaţional.

 

Subiectul existenţei sau inexistenţei unor efecte nocive ale antenelor GSM amplasate în zone locuite nu este încă tranşat. Pe de o parte, operatorii fac front comun şi susţin că studiile internaţionale au demonstrat că acest tip de radiaţii sunt inofensive, ei respectând legislaţia în vigoare când vine vorba de amplasarea antenelor, legislaţie care se bazează pe acest fel de concluzii. De cealaltă parte, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor (APC), organizaţie neguvernamentală, primeşte sesizări din partea persoanelor care reclamă o serie de probleme de sănătate pe care le atribuie “vecinătăţii” antenelor GSM.

 

Antene pe spitale. Cel mai recent caz în care APC a luat atitudine se referă la intenţia conducerii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Botoşani de a închiria un spaţiu pentru amplasarea unei antene GSM. Consiliul Judeţean Botoşani, organismul care trebuie să îşi dea acordul pentru închiriere, a solicitat un aviz care să ateste lipsa unor efecte nocive ale respectivei antene. În eventualitatea obţinerii unui astfel de aviz, CJ nu are motiv să se opună solicitării, ne-a declarat vicepreşedintele CJ, Marcela Lozneanu. APC Botoşani a trimis Consiliului Judeţean o adresă prin care se solicită să nu se aprobe sub nici un motiv montarea unei antene pe maternitate, adresă însoţită de un material documentar pe tema efectelor nocive ale radiaţiilor provenite de la astfel de antene. Acest caz nu este unul singular. Spitalul Municipal din Câmpulung Muscel a primit o solicitare similară din partea unui operator, care urmează să fie discutată în Comitetul Director, responsabilitatea aprobării finale în acest caz revenind primăriei. Este puţin probabil ca aprobarea solicitării să întâmpine dificultăţi din partea administraţiei locale, în condiţiile în care spitalul este deja “gazda” antenelor unui operator rival. Poate doar acesta să blocheze demersul, fiind nevoie şi de acordul său.

 

Reacţie. Potrivit preşedintelui Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, Costel Stanciu, APC a primit peste 400 de sesizări pe marginea acestui tip de subiect din 2006 până azi, dintre care 10 anul acesta. Dacă în privinţa efectelor antenelor GSM operatorii au argumente serioase care să le susţină poziţia, cei nemulţumiţi de faptul că locuiesc prea aproape de o astfel de antenă pot lua măsuri pentru a remedia situaţia. Este cazul unui proces încheiat în luna ianuarie a acestui an, în urma căruia un operator a fost obligat printr-o decizie judecătorească să demoleze un releu de peste 65 de metri, amplasat în localitatea Livada Mică, judeţul Buzău. Acestuia i-a fost anulată autorizaţia de construcţie, neexistând acordul scris al vecinilor cu privire la amplasarea construcţiei. Stanciu declară că această decizie va constitui jurisprudenţă pentru cei care doresc să demoleze antene GSM amplasate cu încălcarea legii privind regimul de autorizare a lucrărilor de construcţii.

 

Argumente

Materialul de informare prezentat de APC Botoşani o citează pe Irma Csiki, secretar ştiinţific la Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, dintr-un articol din presa centrală. Citatul vorbeşte despre despre efectele radiaţiilor antenelor GSM, concluzia de final fiind aceea de evitare a mobilelor şi a antenelor din preajma copiilor, a femeilor însărcinate şi a bătrânilor. Contactată de Jurnalul Naţional, Irma Csiki a declarat că nu mai susţine afirmaţiile citate “pentru motivul că sunt depăşite ştiinţific”, afirmaţiile cu pricina fiind făcute pe baza unor studii pe animale de laborator efectuate între 1995-1997.

 

Cimitir

APC România a primit un memoriu semnat de 17 familii din Ocna Sibiului prin care este solicitat ajutorul Asociaţiei pentru demontarea unei antene GSM amplasate în cimitirul oraşului, în urma unui contract cu parohia Ocna Sibiului III. Semnatarii se plâng de dureri de cap, stres, zgomote provocate de echipamente. Familiile s-au adresat şi unor instituţii publice, Autoritatea de Sănătate Publică Sibiu răspunzându-le că amplasarea antenei a primit avizele sanitare necesare, expunerea umană fiind neglijabilă şi nu constituie un risc pentru sănătate.

 

 

Autoritatea de Sanatate Publica declara ca expunerea umana este neglijabila acolo

 

Informaţie furnizată de: Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România
Expert APC Romania: Costel Stanciu
Data: 5 Martie 2008, Bucureşti
Ref: Campanie Antene GSM



Un numar de 17 familii din Ocna Sibiului au semnat un memoriu adresat APC Romania prin care ne solicita sa facem demersurile necesare pentru a-i ajuta sa scoata o amtena GSM amplasata in cimitirul orasului.

Antena GSM apartine S.C. Vodafone Romania si a fost amplasata cu acordul Parohiei Ortodoxe Ocna Sibiului III, reprezentata de preotul Tatu Cornel.

Contractul a fost incheiat in 18 septembrie 2003 intre Parohia Ortodoxa Ocna Sibiului III si S.C Mobifon S.A. (Vodafone) pe o perioada de 10 ani pentru o chirie anuala modica de 340 USD, suma din care Parohia trebuie sa plateasca si impozitele catre stat.

Antena GSM ocupa o suprafata de 80 de metri patrati din suprafata cimitirului, adica 10 locuri de veci. Contractul contine clauze favorabile operatorului de telefonie mobila, cum ar fi prelungirea contractului dupa 10 ani fara ca nivelul chiriei sa depaseasca 10% din valoarea existenta a contractului, adica chiria anuala a contractului din 2014 va fi de 374 USD.

Cele 17 familii care se invecineaza cu cimitirul se plang de dureri de cap, stress, zgomote provocate de echipamente atunci cand bate vantul, unul din petitionari a facut o semipareza pe partea dreapta, iar un altul a decedat.

De asemenea, au constatat ca si pomii fructiferi au probleme, o parte din acestia uscandu-se.

Avand in vedere problemele respective, cele 17 familii au trimis memorii catre ANRCTI, Vodafone, Autoritatea de Sanatate Publica a Judetului Sibiu, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Sibiu (OJPC Sibiu), Primaria orasului Ocna Sibiului, Politia orasului Ocna Sibiului, Agentia pentru Protectia Mediului Sibiu.

Raspunsurile acestor institutii sunt pline de bizarerii, astfel OJPC Sibiu "Conform legislatiei in vigoare dumneavoastra nu sunteti consumator pentru societatea care a montat antena", Institutul de Sanatate Publica Bucuresti si Centrul de Mediu si Sanatate Cluj "Expunerea umana prin statiile de baza ale radiotelefoniei mobile este neglijabila si NU constituie risc pentru sanatatea populatiei"

Si totusi, in ultima perioada a crescut numarul reclamatiilor pe aceasta tema, APC Romania a primit peste 400 de sesizari, iar consumatorii reclama afectiuni ale sistemului nervos, ale sistemului cardiovascular, precum si incalcari ale legislatiei referitoare la procesul de autorizare a amplasarii unor astfel de echipamente.

O zi de retrait,
Laura Pascu
PR Manager
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor Romania

 

 

 

×
Subiecte în articol: IT ocna sibiului ocna sibiului antene antenelor