x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Decizie dură aplicată de Youtube lumii muzicale. Vezi ce artişti vor fi afectaţi

Decizie dură aplicată de Youtube lumii muzicale. Vezi ce artişti vor fi afectaţi

18 Iun 2014   •   15:33
Decizie dură aplicată de Youtube lumii muzicale. Vezi ce artişti vor fi afectaţi

 Youtube va bloca videoclipurile unor artişti ca Adele şi Artic Monkeys, după ce câteva case de discuri independente au refuzat să accepte condiţiile tarifare ale serviciului său de difuzare online (streaming) pe abonament, a anunţat un oficial al site-ului, preluat de AFP.

Platforma va începe să blocheze videoclipurile 'în zilele următoare', a declarat Robert Kyncl, director pentru operaţiuni comerciale al filialei Google, citat miercuri de Financial Times. El a precizat că firmele care au semnat noile condiţii tarifare reprezintă 95% din industria muzicală. Însă, potrivit cotidianului economic, unele din cele mai importante case de înregistrări, ca XL Recordings şi The XX and Domino, ar refuza să semneze. 

La sfârşitul lunii mai, câteva case de înregistrări independente au acuzat Youtube că le ameninţă cu retragerea cataloagelor lor dacă refuză condiţiile tarifare considerate de ele 'extrem de nefavorabile' şi 'nenegociabile'.

Sindicatul francez al producătorilor independenţi a declarat că, dacă Youtube nu îşi revizuieşte poziţia, 'organizaţiile profesioniste care reprezintă interesele din acest sector vor fi obligate să sesizeze Comisia Europeană. (Agerpres)

×
Subiecte în articol: youtube Adele streaming online