x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Eşec WiMAX - Operatorii dau vina pe preţ, ANC cere 3-4 milioane euro

Eşec WiMAX - Operatorii dau vina pe preţ, ANC cere 3-4 milioane euro

de Alexandru Radescu    |    07 Feb 2009   •   00:00

În decembrie 2005, fostul ministrul al Comunicaţiilor Zsolt Nagy participa la primul test al tehnologiei WiMAX în România: internet broadband wireless pe distanţe foarte mari.



Discuţiile între autorităţi şi companii pentru atribuirea, prin licenţă, a unor benzi de frecvenţă care să asigure furnizarea de servicii WiMAX s-au întins pe mai mulţi ani.

Când în sfârşit se fixase un caiet de sarcini şi apăruseră şi cumpărători de caiet iată că nici una dintre cele şase companii interesate nu a mai depus ofertă pentru licenţele 3,6-3,7 GHz. "Vom propune Guvernului scăderea taxei de licenţă (7,5 milioane euro în prezent – n.r.) şi vom relua procesul de acordare a acestor licenţe cât mai curând posibil", a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii, Liviu Nistoran. "Eu aş propune un nivel al taxei de 3-4 milioane de euro, ţinând cont de situaţia actuală a pieţei", ne-a declarat şeful ANC. De asemenea, preşe­dintele Autorităţii vorbeşte şi de o altă frecvenţă, respectiv 2,5 GHz. Potrivit lui Nistoran, acordarea licenţelor WiMAX s-ar putea face cel mai devreme în septembrie-octombrie. Cu condiţia ca Guvernul să ia cât mai repede o decizie în ceea ce priveşte reluarea procedurilor.

SCHEMA MINISTERULUI

Totuşi, Ministerul Comunicaţiilor nu pare la fel de rapid "în mişcări" precum şeful arbitrului Telecom. Decizia privind eventuala diminuare a cuantumului taxei de licenţă se va lua numai după analizarea implicaţiilor acestei măsuri asupra activităţii Radiocom, în calitate de fost de­ţinător al spectrului de frecvenţe, societate care este îndrituită prin lege să primească des­păgubiri pentru eliberarea benzilor de frec­venţe radio", ne-au declarat reprezentanţii MCSI.

"Taxa de licenţă foarte mare, necorelată cu potenţialul de business din piaţă, precum şi obligaţiile de acoperire prevăzute în caietul de sarcini care nu corespund cu cererea de pe piaţă pentru astfel de servicii au condus la un plan de afaceri neviabil, care explica lipsa participanţilor la licitaţie", ne-au declarat ieri oficialii compa­niei Vodafone. De asemenea, nu a fost evitat nici subiectul licenţei de comunicaţii mobile obţinu­tă anul trecut de Romtelecom. "Lipsa unor oferte pentru aceste licenţe se explică şi prin faptul că (...) ANC a acordat o licenţă de spectru în banda de 410/415 MHz la un preţ derizoriu (puţin peste 1 milion de euro) şi în mod discriminatoriu, prin excluderea nejustificată a competitorilor de la o licitaţie publică". Reacţia preşedintelui ANC nu a întârziat: "Obligaţiile de acoperire cerute prin caietul de sarcini reprezintă un mi­nim rezonabil care să asigure folosirea licen­ţei la nivel naţional, în conformitate cu scopul pentru care este destinată".

×
Subiecte în articol: IT