x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Germanos a înregistrat venituri de peste un miliard de euro în 2008, dar profit în scadere

Germanos a înregistrat venituri de peste un miliard de euro în 2008, dar profit în scadere

de Cristian Ionescu    |    27 Mar 2009   •   00:00

Veniturile reţelei de magazine de IT&C Germanos, controlată de grupul elen OTE, au urcat în 2008 cu 2,3%, la 1,01 miliarde euro, însă profitul operaţional a scăzut de peste cinci ori, la 3,2 milioane euro, cu rezultate mai slabe în ultimul trimestru, potrivit oficialilor companiei.



Profitul operaţional înainte de includerea deprecierii şi amortizării (OIBDA) a scăzut cu 37,5%, la 19,8 milioane euro, de la 31,7 milioane euro în anul anterior, se arată într-un raport al OTE. În 2007, Germanos a raportat venituri de 992,6 milioane euro şi un profit operaţional de 19 milioane euro.

În ultimul trimestru, veniturile retailerului IT&C au scăzut cu 12,9%, la 265,2 milioane euro, de la 304,3 milioane euro în perioada similară a anului anterior, iar compania a trecut pe pierdere operaţională, cu un rezultat negativ de două milioane euro.

În ultimele trei luni din 2007, Germanos a înregistrat un profit operaţional de 3,9 milioane euro. Germanos a atras 807.000 de noi clienţi pentru Cosmote în ultimul trimestru, respectiv 2,8 milioane de utilizatori pentru întreg anul 2008, şi reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori de extindere pentru operatorul de telecomunicaţii mobile, în special în Grecia şi România.

×
Subiecte în articol: IT milioane