x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

28 Feb 2007   •   00:00
VANZARE. Daca nu se va gasi nici un investitor strategic european pana in iunie, Grecia ar putea vinde 15%-20% din compania de telecomunicatii OTE. Metoda adoptata in acest caz va fi cea a unei oferte publice accelerate. Ministrul de Finante grec, George Alogoskoufis, a declarat, citat de Reuters, ca prefera varianta partenerului strategic, dar in cazul in care nu se va realiza are incredere in conducerea greceasca a companiei, care si-a demonstrat eficienta in ultimii trei ani.

PARTENERIAT. Ascenta, brandul sub care au fost reunite din noiembrie 2006 departamentele specializate ale Softwin in consultanta IT si solutii software specifice, a incheiat un parteneriat cu compania de management informatizat al afacerilor, Dorsum Ltd, pentru a oferi solutii electronice pentru operatiuni financiare. Dorsum ofera pachetele de solutii Clavis, folosite de companii importante din industria financiar-bancara. Diviziile de consultanta IT si dezvoltare software ale Softwin au mai incheiat parteneriate cu SAP, Microsoft, IBM si Genesys Laboratories.

×
Subiecte în articol: IT