x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

21 Aug 2008   •   00:00

21 august 2008:Comisia Europeană a aprobat fuziunea producătorilor japonezi de electronice Kenwood şi JVC, care vor forma, la 1 octombrie, o companie de tip holding, pentru a-şi consolida poziţia în raport cu concurenţa

APROBARE CE:FUZIUNE KENWOOD-JVC.Comisia Europeană a aprobat fuziunea producătorilor japonezi de electronice Kenwood şi JVC, care vor forma, la 1 octombrie, o companie de tip holding, pentru a-şi consolida poziţia în raport cu concurenţa. În pofida scopului declarat al operaţiunii, noua entitate ar fi încă un concurent foarte mic pentru principalii jucători din piaţa de profil. Vînzările Kenwood şi JVC au totalizat, în anul fiscal încheiat la 31 martie, 8 miliarde de dolari, reprezentînd mai puţin de o zecime din vînzările Panasonic.

"După examinarea operaţiunii, Comisia a concluzionat că tranzacţia nu ar ridica probleme semnificative pentru mediul competeţional din Zona Economică Europeană", potrivit unui comunicat al Executivului de la Bruxelles.


TEHNOLOGIE:OPERAŢIUNI UNIFICATE.Producătorul de semiconductoare STMicroelectronics şi grupul suedez Ericsson vor unifica operaţiunile din domeniul aplicaţiilor şi cipurilor pentru mobile într-o companie mixtă cu vînzări pro-forma de 3,6 miliarde dolari în 2007. Cele două companii vor fuziona diviziile Ericsson Mobile Platforms şi ST-NXP Wireless într-o companie mixtă, cu 8.000 de angajaţi. Aproape 5.000 de salariaţi vor proveni de la ST-NXP Wireless şi circa 3.000 de la Ericsson Mobile Platforms. La 1 septembrie 2001, Ericsson a format Ericsson Mobile Platforms, pentru a oferi platformele 2,5G şi 3G producătorilor de telefoane mobile, dar şi alte dispozitive wireless.


DEUTSCHE BANK ÎN ACŢIONARIATUL FLAMINGO.Deutsche Bank şi fondul de investiţii polonez DWS Polska TFI, parte a grupului bancar german, au raportat o deţinere de 6,48% din acţiunile Flamingo Internaţional, după ce fondul de investiţii american QVT Fund a vîndut în urmă cu o săptămînă 4,47% din capitalul companiei. QVT Fund a încasat 1,9 milioane euro pentru pachetul vîndut săptămîna trecută, diminuîndu-şi partitipaţia de la 17,41% la 12,94%. Cele 34,8 milioane de acţiuni au fost cedate la preţul de 0,198 lei, cu 5,71% sub cotaţia de referinţă anterioară tranzacţiei. Pe de altă parte, QVT a cumpărat în şedinţa de marţi circa 0,5% din capitalul retailerului de produse electronice, electrocasnice şi IT&C, valoarea pachetului situîndu-se la aproape 758.000 de lei. În acţionariatul Flamingo se mai regăsesc Dragoş Cincă ­ 25,2% din titluri, Flanco Holding ­ 10,59%, iar fondurile de investiţii Hansa Ida Europa Aktsia Fond din Estonia şi Gustavia Capital Management AB din Stockholm deţin 5,71% şi, respectiv, 5,13% din capital. Alţi acţionari controlează 46% din titlurile companiei.


IPHONE 3G ŞI ÎN INDIA.Vodafone Essar, al treilea mare operator de telecomunicaţii din India, va comercializa Apple iPhone 3G la preţul de 708 dolari (482 euro), pentru modelul de 8 GB, în timp ce modelul cu o capacitate de 16 GB pentru 824 dolari (562 euro). Lansarea va avea loc mîine.

×
Subiecte în articol: IT