x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Info

Info

21 Iul 2005   •   00:00
TELIASONERA VREA OPERATORII LETONI. Grupul de telecomunicatii TeliaSonera a anuntat ca este interesat sa preia integral compania de stat de telefonie fixa din Letonia, precum si un operator de telefonie mobila. TeliaSonera detine in prezent o participatie de 49% atat la compania nationala de telefonie fixa Lattelekom, cat si la operatorul de telefonie mobila LMT, restul de actiuni ale societatilor fiind in proprietatea statului leton.
Purtatorul de cuvant al companiei TeliaSonera in Letonia, Kjell Lindstrom, a spus ca cel mai important grup de telecomunicatii din nordul Europei intentioneaza de mult timp sa devina unicul proprietar al celor doi operatori letoni de telefonie.

CONCEDIERI MASIVE LA HP. Compania Hewlett-Packard a anuntat ca isi va reduce forta de munca cu 10%, masura care va afecta 14.500 de angajati in urmatorul an si jumatate.
Masura face parte din planul initiat de noul presedinte al companiei, Mark Hurd, de micsorare a costurilor si crestere a competitivitatii pe piata computerelor si a imprimantelor. HP, care are 151.000 de angajati in intreaga lume, a precizat ca cea mai mare parte a reducerilor de personal va avea loc in departamentele auxiliare, cum ar fi tehnologia informatiei, resursele umane si serviciile financiare. Alte restructurari vor fi operate la diviziile de afaceri, care includ si diviziile de servere si aplicatii software.
Restructurarea reprezinta cea mai importanta masura de acest tip dupa cea aplicata de fosta presedinta a grupului HP, Carly Fiorina, in urma controversatei achizitii a companiei rivale Compaq.

FRANCE TELECOM INTERESATA IN SPANIA. France Telecom a anuntat ca analizeaza posibilitatea de a depune o oferta pentru preluarea operatorului spaniol de telefonie mobila Amena, divizie a companiei Auna, tranzactia fiind evaluata la 9 miliarde de euro, incluzand si datoriile acesteia. "Presedintele France Telecom a solicitat sa fie analizata posibilitatea de a achizitiona activele de telefonie mobila ale companiei Auna, in conformitate cu strategia grupului de operator integrat", a declarat o purtatoare de cuvant a companiei franceze.
Reprezentanta France Telecom a precizat ca grupul francez nu este interesat sa preia intreaga companie Auna, care detine si activitati in domeniul telecomunicatiilor prin cablu si in cel al telefoniei fixe.

×
Subiecte în articol: IT telefon