x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Intel Classmate

Intel Classmate

08 Sep 2007   •   00:00

Classmate PC este vărful de lance al campaniei World Ahead, prin care Intel doreşte să doteze cu tehnologie ţările in curs de dezvoltare. Este un laptop portabil creat ca o alternativă la proiectul OLPC, fiind livrat incă din luna martie in Asia.

Mini laptop dedicat elevilor

Classmate PC este vărful de lance al campaniei World Ahead, prin care Intel doreşte să doteze cu tehnologie ţările in curs de dezvoltare. Este un laptop portabil creat ca o alternativă la proiectul OLPC, fiind livrat incă din luna martie in Asia. Intel estimează că vor fi livrate circa 1.230 de notebook-uri Classmate PC in cadrul acestei campanii, pănă la sfărşitul anului, laptopuri ale căror costuri vor fi suportate pentru inceput de compania americană şi partenerii săi.

Hardware. Fiind mai puternic decăt competitorul său direct XO, Intel Classmate beneficiază de un procesor Mobile Processor ULV la 900 MHz, capabil să ruleze la limita normalului sistemul de operare produs de Microsoft. Din punct de vedere al facilităţilor, laptopului de la Intel ii lipsesc unele componente, precum webcam-ul sau microfonul integrat. Pe lăngă conectivitatea Wi-Fi, are şi un port LAN (pentru şcolile in care există doar reţea prin cablu UTP), spre deosebire de OLPC.

Software. Aici, compania producătoare de procesoare a mers pe deviza "de ce să reinventăm roata", echipănd laptopul cu un sistem de operare Windows XP sau, alternativ, cu un sistem de operare Linux Mandriva pe care a instalat softuri de predare deja existente, cu care profesorii pot controla şi ajuta fiecare elev in timp real. PC-ul educaţional vine şi cu un program de protecţie care va bloca laptopul in cazul in care acesta este furat, verificănd din cănd in cănd dacă prin preajmă este vreun profesor pentru reinnoirea licenţei.

Â

Accesorii. Ca accesoriu opţional există un pix digital, cu ajutorul căruia laptopul recunoaşte in timp real scrisul de mănă sau desenele şi le stochează in format digital. Vestea bună este că acurateţea gadgetului este destul de mare, acesta avănd o precizie milimetrică in transcrierea documentelor pe calculator.

Intel Classmate PC

Producător: Intel

Preţ recomandat: 250 $

Procesor: Mobile Processor ULV, 900 Mhz

RAM: 256 MB

Video: Integrat

Display: LCD 17 cm - 800 x 480 pixeli

Harddisk: 2 Gb

Sistem de operare: Windows XP Professional

Conectivitate: Wi-Fi, LAN, 2 x USB

Autonomie: 4 ore

Dimensiuni: 245 x 196 x 44 mm, 1,3 kg

Altele: Stilou Digital Wireless (opţional), difuzoare

Rating: ½  *** Â

Interfaţă: ****

Utilizare: ****

Procesare: ***

Design:Â Â Â Â ****

×
Subiecte în articol: intel test hardware