x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Jumătate din români vor să-şi ia smartphone cu AI

Jumătate din români vor să-şi ia smartphone cu AI

10 Iul 2018   •   16:58
Jumătate din români vor să-şi ia smartphone cu AI

Majoritatea românilor (88%) au auzit de conceptul de Inteligenţă Artificială (AI), iar jumătate dintre aceştia intenţionează să-şi achiziţioneze în următorii doi ani un smartphone dotat cu această tehnologie, relevă un studiu de piaţă dat ieri publicităţii.

Întrebaţi cu ce asociază Inteligenţa Artificială, 88% dintre cei care au auzit de acest tip de tehnologie au făcut legătura cu roboţii. Pe de altă parte, aproape două treimi dintre cei chestionaţi (64%) au asociat această tehnologie cu hardware/software, 63% cu automobilele, 60% cu medicina şi 51% cu industria militară. Potrivit sursei citate, când vine vorba despre cele mai căutate atribute de la un telefon cu Inteligenţă Artificială, pe primul loc se află eficientizarea consumului de energie şi o baterie mai rezistentă, pe locul doi memoria telefonului, iar pe următoarele locuri îmbunătăţirea experienţei de navigare şi calitatea fotografiilor.

 

×
Subiecte în articol: smartphone inteligenţa artificială