x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Magazinele online au înregistrat tranzactii de 18,6 milioane de euro în primul trimestru

Magazinele online au înregistrat tranzactii de 18,6 milioane de euro în primul trimestru

14 Apr 2009   •   00:00

Magazinele online româneşti au înregistrat în primul trimestru al acestui an vânzări pe card în valoare de aproape 18,6 milioane de euro, în creştere cu circa 58% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit Asociaţiei de Plăţi Electronice din România.

Numărul de tranzacţii în primul trimestru al anului 2009 a crescut cu aproape 72%, la 255.925 de operaţiuni. "Estimăm pentru întregul an 2009 un volum al tranzacţiilor pe card în magazinele online româneşti de circa 70 de milioane de euro, cu 45% mai mult decât anul trecut", a declarat Adrian Apolzan, preşedintele Asociaţiei de Plăţi Electronice din România (APERO).

Marin Mitroi, directorul general al furnizorului de servicii pentru tranzacţii cu carduri Romcard, explică această creştere prin faptul că piaţa este departe de a-şi fi atins potenţialul şi prin nevoia de cash, care îndeamnă consumatorul către plata cu cardul.

"Aceste statistici se referă doar la tranzacţiile din magazinele online româneşti, pentru că tranzacţiile cu cardul ale românilor în magazinele online din straăinătate au un volum mult mai mare", a afirmat Cătălin Creţu, directorul general al Visa Europe.

Reprezentanţii APERO cred că marea problemă a acestui sistemului de plăţi online pe card este numărul mic de carduri integrate, respectiv circa 20.000, dintr-un total de patru milioane. Un prim pas în acest sens îl va constitui flexibilizarea procedurii de înrolare a cardurilor în sistem, prin introducerea "activation during shopping", procedură care va permite posesorului de card să îşi activeze serviciul pentru plăţi pe internet, nu doar pe site-ul băncii emitente, ci şi direct, pe site-ul comerciantului de unde doreşte să cumpere online.
"Intenţionăm ca în următoarele luni să venim cu o propunere privind plata taxelor locale online, cu cardul", a spus preşedintele APERO.

×
Subiecte în articol: IT online