x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Mania pokerului pe Internet

Mania pokerului pe Internet

06 Mar 2005   •   00:00

Populatia planetei noastre a pierdut nu mai putin de 237 de miliarde de dolari la jocurile de noroc in 2004. Din acesti bani, 9,2 miliarde de dolari s-au dus pe apa sambetei prin intermediul jocurilor online. Pokerul este preferatul cartoforilor virtuali.


CRISTIAN IONITA

RISC. Jocul de carti virtual devine un "sport" cu foarte multi adepti
Din ce in ce mai multi oameni isi risca banii pe Internet, devenind clienti fideli ai unor afaceri extreme de profitabile: cazinourile online si site-urile de pariuri. Vizitatorii acestora au ajuns sa cheltuiasca 9,2 miliarde de dolari pe an. Expertii apreciaza ca aceasta suma se va mari in fiecare an cu 2 miliarde de dolari.

Pentru patronii companiilor care alimenteaza mania jucatorilor, pronosticurile sunt imbucuratoare: in 2008, populatia planetei le va alimenta conturile cu 277 de miliarde de dolari. Cel putin asa reiese dintr-un raport publicat recent de banca de investitii Dresdner Kleinwort Wasserstein (DKW).

PARIURI SPORTIVE. Pronosticurile sportive reprezinta 45% din totalul sumelor pariate de omenire. Alte jocuri de noroc insumeaza 32% din total, iar pokerul reprezinta 23%. Potrivit aceluiasi raport, cota de piata a pokerului la nivel global este posibil sa o depaseasca pe cea a pariurilor sportive in urmatorii 4 ani. Pe Internet, cota de piata a jocului de poker s-ar putea sa se dubleze in cursul anului viitor.

AVANTAJ IN BANDA LARGA. Eocurile online pe bani devin o afacere din ce in ce mai profitabila in Marea Britanie, una din cele cateva tari unde acest mod de a-ti risca banii este tolerat. Actiunile companiei engleze Ukbetting au crescut spectaculos dupa ce aceasta a lansat un nou site de poker online zilele trecute. "In ultimul an, inmultirea conexiunilor la Internet de mare viteza a transformat jocurile online intr-o afacere cu potential foarte, foarte mare", a declarat Peter Dubens, presedintele acestei companii. In urmatoarea perioada vor fi lansate versiuni ale acestui site pentru Germania, Italia si Suedia.

POKER LA BURSA. In luna ianuarie, ParyGaming, cea mai mare companie de poker online estima ca, in trei ani, va deveni una din cele mai mari companii listate la bursa londoneza - cu o valoare a actiunilor de 5,72 miliarde de dolari. Cazinoul online 888.com, estima recent ca numarul britanicilor care pariaza prin intermediul Internetului a crescut mai bine de sase ori in ultimul an.

PREVIZIUNI
"Aceasta piata va deveni din ce in ce mai puternica in perioada urmatoare si vor aparea portaluri uriase care vor oferi poker, pariuri sportive si diverse alte jocuri online pe bani"
Andrew Lee
Analist la Banca de investitii Dresdner Kleinwort Wasserstein

PIERDERI
Cel mai mare operator britanic de cazinouri, Stanley Leisure, si-a revizuit in scadere previziunile asupra profitului dupa ce un jucator a castigat trei milioane de lire sterline (5,6 milioane de dolari). La inceputul acestui an, compania a anuntat ca divizia de pariuri a fost si ea afectata de o serie spectaculoasa de castiguri la fotbal si hipism. In anul fiscal incheiat la 2 mai 2004, Stanley Leisure a inregistrat un profit brut de 78,4 milioane de dolari.
×
Subiecte în articol: IT online