x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Memorie miniaturală

Memorie miniaturală

01 Noi 2008   •   00:00

O echipă internaţională de cercetători a creat cea mai mică memorie din lume, stocând informaţie în nucleul unui atom, informează National Science Foundation.



Această metodă de menţinere a datelor constituie primul pas pentru crearea computerelor funcţionale pe baza fizicii cuantice. Potrivit cercetătorilor, atomii pot exista în mai multe stări, astfel încât, în cazul computerelor, fiecare informaţie, denumită bit, poate primi mai mult de o valoare (1 sau 0) o dată. Experimentul efectuat de oamenii de ştiinţă americani şi englezi s-a concentrat în jurul modalităţii de controlare a biţilor, cercetătorii reuşind să stocheze informaţie în nucleul unui atom pentru aproape doua secunde, depăşind astfel recordul anterior de menţinere a datelor cuantice, timp de o zecime de secundă, în silicon. Fizicienii au creat un sistem care utilizează un electron şi nucleul unui atom de fosfor învelit în silicon cristalizat, cele două componente atomice comportându-se asemănător unor "magneţi cuantici” care reţin informaţie. Cercetătorii au descoperit că nucleul este mult mai potrivit pentru stocarea datelor cuantice, deoarece electronul, deşi are o dimensiune mai mare, este un suport instabil.


DIAMANTE LA "ÎNGRĂŞAT”
Cercetătorii americani au descoperit o metodă de a trata diamantele în laborator pentru a le schimba dimensiunea, scrie LiveScience. Procesul, denumit depunere a vaporilor chimici (CVD), este utilizat pentru a creşte dimensiunea diamantelor sintetice, producând diamante-monocristal în urma aplicării unei presiuni scăzute. Cristalele de diamant "crescute” în experiment au fost ulterior prelucrate la temperatură de până la 2000° C şi presiune mai mică decât cea atmosferică, pentru a-şi schimba culoarea şi gradul de transparenţă.

BANDĂ ADEZIVĂ CU RAZE X
Un grup de cercetători de la Universitatea California din Los Angeles a reuşit să descopere o nouă întrebuinţare a benzii adezive obişnuite, relatează Reuters, preluată de Yahoo News. Echipa condusă de Carlos Camara a confirmat o teorie existentă încă din 1930, conform căreia dezlipirea benzii adezive produce energie nu numai în forma luminii vizibile, ci şi sub formă de raze X. Debobinând o rolă de bandă în vid, cercetătorii au observat că razele X produse erau destul de puternice pentru a le evidenţia oasele degetelor. Efectul se produce doar în vid, deoarece gazele din aer încetinesc electronii care produc razele X. Această proprietate a benzii adezive poate fi folosită în fisiunea nucleară.

PIAN MANEVRAT DE LA DISTANŢĂ.
Persoanele cu dizabilităţi motorii pot să cânte la pian datorită unei noi metode ingenioase de utilizare a acestui instrument. Un pianist paraplegic poate acum să îşi depăşească handicapul prin operarea de la distanţă a pedalelor instrumentului, cu ajutorul gurii. Tehnica dezvoltată de un medic german constă în montarea unui transmiţător pe un motor electric ataşat pedalelor, care primeşte comanda de la un transmiţător-telecomandă miniatural fixat în obrazul drept al persoanei aflate în fotoliul rulant. În acelaşi sistem, în obrazul stâng este montată o baterie de ceas care generează energie pentru 12 ore.

CU MAI MULTĂ ENERGIE!
Un club din Rotterdam este alimentat cu energia produsă de clienţii care dansează, informează The New York Times. Clubul "Watt" are un ring de dans special, care stochează energia produsă de săriturile şi piruetele dansatorilor şi o transformă în electricitate. Proprietarii barului au folosit energia electrică produsă pentru a alimaenta luminile din jurul ringului. "Pentru acest prim club ne-am gândit că e bine ca oamenii să vadă rezultatele, dar dacă următorul proprietar vrea să folosească această energie pentru a-şi alimenta toaster-ul, poate s-o facă", a declarat Micher Smit, cel care s-a ocupat de întregul proiect.

FAPTE VIRTUALE, PEDEPSE REALE
O femeie de 43 de ani din Japonia a fost arestată sub acuzaţia că şi-a ucis fostul soţ virtual, informează Huffington Post. De fapt, acuzaţia propriu-zisă este de accesare ilegală a unui computer şi de manipulare a datelor electronice. "Soţia" furioasă a folosit datele de identificare ale "soţului" său din jocul Maple Story şi a comis crima virtuală. Când şi-a văzut contul şters, bărbatul a anunţat poliţia, iar acum, femeia se confruntă cu un proces. Acesta nu este singurul caz în care faptele din jocurile virtuale sunt pedepsite în lumea reală. Doi puşti de 14 şi 15 ani din Olanda au fost condamnaţi la 160 de ore şi 200 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru furtul unor obiecte în jocul Runescape.

INIMA ARTIFICIALĂ

Prototipul primei inimi artificiale a fost prezentat de un cardiolog englez, la 30 de ani după efectuarea primului transplant de inimă, scrie ediţia online a ziarului Daily Telegraph, citat de Mediafax. Dispozitivul este construit din titaniu şi ţesuturi animale, reprezentând o replică perfectă a unei inimi umane. Potrivit cardiologului Alan Carpentier, inima artificială este acoperită cu un ţesut tratat, pentru a fi evita  reacţia de respingere, şi dispune de un senzor electronic, utilizat în tehnologia balistică, pentru a se adapta schimbărilor presiunii arteriale din organism.

×
Subiecte în articol: tehno